La fel ca bugetarii, și angajații din mediul privat ar putea primi vouchere de vacanță de la stat, conform unei inițiative depuse zilele trecute în Senat. Dacă proiectul va fi adoptat, angajații ar putea primi 1.450 de lei anual.

Potrivit site-ului cursdeguvernare.ro, de măsură ar beneficia circa 4,2 milioane de angajați.

În prezent, de această facilitate se bucură doar angajații din sectorul public.

Proiectul de lege privind acordarea voucherelor și pentru cei din privat a fost depus marți în Senat, de 130 de parlamentari ai coaliției de guvernare.

Prin această măsură, care ar intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, efortul bugetar pentru acordarea acestor vouchere de vacanță salariaților din mediul privat a fost estimat la circa 6,1 miliarde de lei, dar inițiatorii consideră că peste jumătate, mai exact între 60% și 65% se va reîntoarce la buget, sub formă de TVA, taxe, impozite pe salarii și pe profit.

Dacă măsura va fi adoptată, voucherele vor putea fi folosite numai în țară.

Sursa citată arată că, prin acest demers, statul încearcă să compenseze lipsa de atractivitate a turismului românesc precum și deficitele de miliarde de euro produse de industria HoReCa în ultima perioadă, inclusiv din cauza pandemiei de Covid.

Inițiatorii consideră că impactul voucherelor de vacanță acordate angajaților din sectorul public a fost o ”gură de oxigen” pentru industrie, multe afaceri reușind să rămână în viață datorită acestora.

Profit.ro scrie că, în prezent, legislația prevede că pe lângă instituțiile publice care acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, și ceilalți angajatori, din mediul privat, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda vouchere de vacanță. Cu alte cuvinte, acordarea voucherelor în mediul privat este opțională și lăsată la atitudinea angajatorului, care le suportă integral. În plus, nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță de către angajatorii privați reprezintă contravaloarea a maximum 6 salarii de bază minime brute pe țară, garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.