Angela Lupșea, directoarea Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, pleacă din funcție, demisionând din 1 aprilie și predând toate obligațiile la sfârșitul primului trimestru al anului.

Dincolo de conflictele cu o parte din personal, care s-au soldat cu concedieri abuzive desființate de instanță și despăgubirea angajaților cu peste 60.000 euro pentru perioada nelucrată, directoarea s-a certat și cu o angajată a Casei Darvas, Aura Buzlea, taman sora secretarei Consiliului Local Oradea, Eugenia Borbei.

Cum era de așteptat, în discuțiile cu Lupșea, Borbei și-a apărat sora. În urma certurilor care au urmat, directoarea a amenințat că își dă demisia, în speranța că îl va îndupleca pe primar să îi reducă atribuțiunile doar la organizarea de evenimente, scăpând-o de bătaia de cap cu reabilitarea de imobile.

Numai că socoteala nu i-a ieșit, căci Florin Birta a preferat să îi accepte demisia.

Prin urmare, Lupșea se pregătește să părăsească sectorul bugetar pentru a trece în privat. Poate acolo se admit mai ușor astfel de atitudini...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!