După succesul înregistrat de pelicula "Maleficent", în care Angelina Jolie (38 de ani) interpretează rolul principal, demonstrând încă o dată că este una dintre cele mai profitabile actriţe, partenera de viaţă a lui Brad Pitt a dezvăluit, într-un interviu la postul de radio BBC Radio 5 Live, că renunţă la actorie.

Potrivit Libertatea, frumoasa vedetă a precizat că se află în negocieri pentru a o interpreta pe regina Cleopatra, într-o biografie despre viaţa acesteia, după scenariul lui Eric Roth, care a participat şi la producerea filmelor de succes "Forrest Gump" şi "Strania poveste a lui Benjamin Button".

Iar, după acest rol, pe care îl consideră extrem de complex, Jolie vrea să treacă în spatele camerelor de filmat şi să se concentreze pe meseria de regizor, renunţând la cea de actriţă.