Agenţia Naţională de Integritate a transmis, luni, printr-un comunicat, că "a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 99.104 lei între averea dobândită şi veniturile realizate" în cazul unui poliţist de frontieră din cadrul ITPF Oradea. 

Cel în cauză este, potrivit informării oficiale a ANI, Sorin Bărdan, prezentat ca "funcţionar public cu statut special (poliţist) în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea". 

"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către BĂRDAN SORIN", transmit inspectorii de integritate. 

Totodată, ANI îl bănuieşte pe poliţist că nu a menţionat în declaraţia de avere faptul că deţine şi că a vândut unele maşini. În acest sens, agenţia a făcut o sesizare către Parchetul General.

"Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către BĂRDAN SORIN a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menţionat deţinerea şi respectiv înstrăinarea mai multor autoturisme în declaraţiile de avere depuse în perioada supusă evaluării", se arată în comunicat. 

UPDATE: Se vor lua măsuri...

Polițistul vizat de ANI lucrează în cadrul sectorului Nădlac (jud. Arad), aflat în subordinea ITPF Oradea. 

"ITPF Oradea nu a fost informat oficial până în prezent despre dobândirea calităţii procesuale de învinuit sau inculpat a poliţistului în cauză. În funcţie de ce va dispune Parchetul, se vor lua măsurile legale de către ITPF Oradea", a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, comisar-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!