Există o percepţie din ce în ce mai generalizată că animalele sunt mai bune decât oamenii. Un pui de tigru adoptat de un cimpanzeu, o căprioară ce îi spune "mama" unei căţele de labrador sau o pisicuţă crescută de cloşca familiei, şi gata: animalele sunt mai bune decât oamenii! Am ajuns să ne detestăm atât de tare ca rasă, încât ne legăm de orice exemplu şi situaţie care să ne arunce cât mai jos pe scara evoluţiei.
Toate micile şi marile minuni pe care le fac zilnic oamenii pălesc în faţa unei astfel de comparaţii ultra-subiective. Dar când o scroafă grasă şi visătoare, un cal bătrân şi viciat, o vacă gestantă şi cuminte, un câine credincios şi un cocoş ţanţoş nevoie mare încearcă să salveze o viaţă de om nenăscut, mai-mai că eşti gata să le dai dreptate celor care susţin superioritatea animalelor.
La prima vedere, "O poveste foarte simplă" este povestea unei drame umane istorisite prin ochii animalelor dintr-o gospodărie. În realitate, cred că este mai degrabă o dramă paralelă, atât a oamenilor, cât şi a animalelor. Căci fiecare fiinţă de pe scenă, cuvântătoare sau necuvântătoare, este afectată de ceea ce se întâmplă în cele două ore de spectacol.
Scroafa (Anca Sigmirean, seducătoare) îşi adoră stăpânul şi ar vrea să zboare, văcuţa (Lucia Rogoz, emoţionantă) plânge când oamenii se ceartă, calul (Eugen Neag, impresionant) suferă din pricina bătrâneţii şi a inutilităţii, cocoşul (Alexandru Rusu, superb) e frustrat că nu-i sunt recunoscute plenar calităţile, iar câinele (Răzvan Vicoveanu, duios) suferă în tăcere şi aleargă după dezmierdări dintr-o parte în alta.
Oamenii au şi ei problemele lor: Daşa (Alina Leonte, candidă) îl iubeşte pe Alexei (Ciprian Ciuciu, zbuciumat), dar mama ei (Mihaela Gherdan, autentică) şi tatăl (Andrian Locovei, tumultuos) nu sunt deloc fericiţi de alegerea fiicei lor. Ba, mai mult, îl dispreţuiesc profund pe tatăl tânărului (Şerban Borda, excepţional), un om căzut în patima alcoolului, cel care interacţionează egal cu oamenii şi cu animalele şi care deţine cheia întregii întâmplări.
Regia artistică a Elvirei Platon Rîmbu, care a şi tradus textul Mariei Lado, este puternică şi echilibrată, deşi îşi găseşte un mare adversar în pauza de la jumătatea spectacolului, care "rupe" nejustificat atmosfera. Am simţit la premiera de joi seara, de la Sala Arcadia, o mobilizare specială din partea tuturor. Atunci când regizorul este "dintre ai noştri", treaba pare să se lege mai bine, iar munca se face cu mai multă dedicare.
Ca dramă din care comedia nu lipseşte, "O poveste foarte simplă" se bazează pe un text direct, fără urme de subtilitate, fără figuri de stil. Un spectacol mai mult decât agreabil, accesibil tuturor categoriilor de vârstă, în care puteţi găsi răspunsul la câteva întrebări delicate. De ce trebuie să gândim ca animalele pentru a fi oameni? De ce sunt atât de puţini oameni printre îngeri? De ce greşelile părinţilor pot fi iertate de Dumnezeu, dar nu şi de copii?