Meteorologii au emis o informare conform căreia sâmbătă şi duminică va ploua în toată ţara. Izolat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 l/mp, iar în zonele montane din ţară va ninge.

Atenţionarea este în vigoare de sâmbătă, ora 8, până duminică, ora 14.

"La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 km/h şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60...65 km/h", se arată în informarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie.