Artişti de seamă şi-au anunţat vizita la Oradea în următoarele luni, schimbând atmosfera inertă a începutului de an.

Că sunt adolescenţi ori oameni în toată firea, orădenii vor avea din ce alege. Fiind vorba despre artişti cunoscuţi şi extrem de apreciaţi, doritorii ar face bine să-şi rezerve din timp bilete la spectacolul favorit, căci în mod sigur nu vor mai avea nicio şansă "pe ultima sută de metri".

Alte vremuri, aceleaşi moravuri

Primul mare spectacol al anului în Oradea este "O scrisoare pierdută", pus în scenă de Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Regizorul adaptează piesa lui Caragiale fără a schimba prea multe în relaţiile dintre personaje, ajutat şi de faptul că moravurile prezentate de dramaturg s-au perpetuat şi în zilele noastre. Spectacolul este concentrat în jurul lui Caţavencu, interpretat de Marcel Iureş, care, de altfel, a şi primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Festivalul Comediei Româneşti.

Reprezentaţia va avea loc pe 5 februarie, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria, iar pe scenă vor apărea şi alţi actori cunoscuţi, precum George Mihăiţă (Agamiţă Dandanache), Marius Florea Vizante (Tipătescu), o actriţă, Dorina Chiriac, jucându-l pe Cetăţeanul turmentat. Biletele costă 100 lei în sală şi lojă, respectiv 80 lei la balcon, şi pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Sindicatelor ori rezervate la numărul de telefon 0741.134.628.

Cântece cu dragoste

Tot în februarie, adolescenţii sunt chemaţi să-şi vadă o trupă favorită, Lala Band, formaţia-fenomen a serialului "Pariu cu viaţa" de la Pro TV, oprind la Oradea în cadrul turneului "LaLa Love Tour". Tinerii actori din serialul muzical vor concerta la Casa de Cultură a Sindicatelor pe 21 februarie, de la ora 19, iar faima lor se reflectă şi în preţul ridicat al biletelor, care variază între 60 şi 150 lei. Ele pot fi cumpărate atât de la CCS, cât şi de la agenţia Teatrului Regina Maria.

De dragoste vor cânta şi membrii formaţiei Direcţia 5, în turneul ocazionat de Valentine's Day şi intitulat "Love Story", care, însă, va ajunge la Oradea abia pe 2 martie, de la ora 19, fiind programat în sala Casei de Cultură a Sindicatelor. Biletele, care se pot găsi la CCS ori rezerva la numărul de telefon 0737.013.820, costă 50, 75 ori 150 lei, în funcţie de locul în sală.

Şi muzică, şi spectacol

Prima lună a primăverii o va aduce la Oradea pe Loredana Groza, cu un repertoriu ce cuprinde muzică ţigănească, balade, dar şi pop-rock, alături de trupa sa, Agurida Band. Spectacolul e programat pe 16 martie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, însă preţurile biletelor nu au fost anunţate încă.

21 tudor gheorghe_1.jpgFanii maestrului Tudor Gheorghe îl vor putea asculta la Oradea pe 22 martie, cu un nou concert "Ce-am avut şi ce-am pierdut", bazat pe operele poetului şi dramaturgului Marin Sorescu. Spectacolul va fi reprezentat pe scena Teatrului Regina Maria, artistul fiind acompaniat de un taraf cu vioară, ţambal, braci şi contrabas. Fiindcă de fiecare dată când a venit în turneu la Oradea, spectatorii s-au înghesuit să prindă un loc, biletele au fost puse deja în vânzare, putând fi cumpărate la preţul de 80 lei, în sală şi la lojă, respectiv 60 lei la balcon, de la agenţia Teatrului, ori rezervate la numărul de telefon 0741.134.628.

Un alt artist care a reuşit să-şi câştige sute de fani în Oradea este exuberantul Horia Brenciu. Dacă anul trecut a făcut show la Teatru, el îşi aduce, pe 16 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, concertul de promovare a noului album, "40", alături de HB Orchestra. Dacă vor locuri mai în faţă, orădenii vor plăti 125 lei pe bilet, însă acestea se vând la CCS şi cu 100, respectiv 75 lei, în alte zone ale sălii. După gusturi, după preferinţe şi după buzunare, la spectacole înainte!