În perioada 26 iunie – 2 iulie Ansamblul Artistic Profesionist Crișana din Oradea a reprezentat România la cea de-a 29 ediție a Festivalului Internațional de Folclor Folkart Maribor – Slovenia, alături de ansambluri naționale din Cuba, Burundi, Bulgaria, Croația, Georgia și Slovenia.

Festivalul folcloric internațional Folkart este cel mai mare festival din Slovenia, precum și unul dintre festivalurile cele mai apreciate printre folcloriștii din întreaga lume.

„În fiecare an, ansambluri folclorice naționale de pe diferite continente aduc spectacole culturale în Maribor, combinate cu dansuri tradiționale, cântece și muzică. Festivalul are loc în centrul vechi al orașului Maribor și urmărește să promoveze patrimoniul național din întreaga lume și să contribuie la menținerea bogăției și unicității patrimoniului mondial”, arată directorul artistic al ansamblului orădean, Leontin Ciucur.

Colectivul de artiști bihoreni coordonați de Ciucur au susținut spectacole pe parcursul celor cinci zile de festival cu cântece și dansuri din mai multe zone folclorice ale țării noastre, în primul rând dansuri și cântece din Bihor.

La festival au participat o formație instrumentală condusă de dirijorul Adrian Miescu, formația de dansuri și soliștii vocali Luminița Tomuța, Cornelia Covaciu, Felicia Costin, Cornel Borza și Leontin Ciucur.

„Artiștii noștri au plecat și cu o bogată colecție de materiale de prezentare a municipiului Oradea și a județului Bihor, pe care le-au înmânat oficialităților din Maribor și artiștilor participanți la festival”, a mai spus Ciucur.