Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat, luni, decrete pentru eliberarea din funcţie a tuturor consilierilor numiţi de el la Administraţia Prezidenţială.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale citat de Mediafax, Crin Antonescu a semnat decrete pentru eliberarea din funcţiile de consilier prezidenţial a lui Vasile Enache, Gheorghe Rotaru, Daniel Barbu, Maria-Cristina Manda, Radu Zlati, Victor Voicu.
Totodată, preşedintele interimar a semnat o decizie pentru eliberarea din funcţia de consilier de stat a Nicoletei Nicolae-Ioana.
În 3 august, Crin Antonescu a semnat decretele de eliberare din funcţii a cinci consilieri prezidenţiali ai lui Traian Băsescu, respectiv Iulian Chifu, Iulian Fota, Cristian Diaconescu, Bogdan Drăgoi şi Bogdan Mănoiu. De asemenea, în 6 august, Antonescu a semnat un decret similar privindu-l pe Daniel Funeriu, iar în 13 august pentru Virgil Păunescu.
Decizia renunţării la consilieri vine în contextul în care Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui. Aşa cum se ştie, în urma invalidării referendumului, Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni. Este de aşteptat ca la şedinţă parlamentarii să aibă intervenţii.