Antrenorul FC Bihor, Claudiu Niculescu, este audiat, joi, în calitate de martor, la DIICOT Cluj, într-un dosar privind prejudicierea clubului de fotbal U Cluj, cu 11 milioane de euro, prin transerul unor jucători.

Potrivit Mediafax, Niculescu este audiat de procurori deoarece el este fost jucător al clubului clujean, iar în perioada următoare vor fi audiaţi şi fotbalişti de la Petrolul Ploieşti.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a început o anchetă, după ce, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.

Sportivii sunt înregistraţi la noul club, figurând cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Astfel, se estimează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON), susţine Poliţia Română.

"Transferul cu titlu gratuit al unor jucători cotaţi pe piaţă cu o valoare ridicată, estimată la aproximativ 11.000.000 de euro şi care au generat cheltuieli încă de la momentul achiziţiei, în contextul unei situaţii financiare deficitare a clubului, este de natură să genereze suspiciuni cu privire la realitatea contractelor de transfer încheiate", arată DIICOT.