Surse din cadrul clubului au declarat că tehnicianului sârb i s-a făcut dintr-o dată rău, s-a aşezat pe patul din camera de la Hotelul Flora din Mamaia, unde era cazat, iar un prieten care-l însoţea a sunat la 112. Un echipaj SMURD a sosit în aproximativ şapte minute şi a încercat timp de o oră să-l resusciteze. Decesul a fost constat în jurul orei 23.00.

Trupul său a fost dus la Serviciul de Medicină Legală din Constanţa în cursul dimineţii de sâmbătă, iar în jurul prânzului s-au aflat rezultatele preliminare ale necropsiei, care informează că Zoran Kurtes a murit din cauza asfixiei mecanice prin aspirare de conţinut gastric, adică s-a înecat cu propria vomă. Urmează să fie făcute examenele de laborator, histopatologic şi toxicologic, pentru a se putea stabili ce a provocat voma.

HCM Constanţa încheiase joi seară campionatul, iar Kurtes reuşise cel de-al doilea titlu consecutiv cu gruparea din oraşul de la malul mării. HCM urmează să evolueze, între 12 şi 15 mai, la Braşov, în Cupa României.

Născut pe 23 decembrie 1965, Kurtes era antrenorul Constanţei din 29 septembrie 2008. El era căsătorit şi avea doi copii, familia sa aflându-se la Belgrad.