De când Majestatea Sa Regele Hagi nu mai joacă fotbal, naţionala a respectat tradiţia de a nu se califica nicăieri şi a ratat Cupa Mondială din Rusia. Alteţa Sa Regală Cristina Neagu, Regina handbalului feminin, a abdicat în optimile Campionatului Mondial şi a fugit din Germania fără tablouri, fără aur, argint sau bronz.

În contradicţie cu fotbalul şi handbalul, Simona Halep s-a auto-înscăunat în poziţia de Regină a WTA, dar o bună parte dintre ai noştri tot au înjurat-o. C-aşa e-n tenis! Spre final de an a dispărut pe neaşteptate Alteţa Sa Regală Stela, Regina Catenei. Şi, când credeam că mai rău nu se poate, Regele Mihai, singura faţă cu adevărat regală din acest paragraf, şi-a schimbat numele în Majestatea Sa Defunctă.

În zodiacul chinezesc, 2017 a fost Anul Cocoşului de Foc, iar România l-a respectat întocmai. La comanda Majestăţii Sale Liviu Dragnea, cocoşul roşu ca focul a executat un cucurigu de cenzură împotriva propriului prim-ministru şi l-a înlocuit cu altul. Apoi s-a cocoţat pe legile justiţiei, le-a pârlit în public şi le-a pus în farfuria celor care abia aşteptau să le hăpăie în sânge. 

Salariile au crescut, dar cică s-au micşorat, curentul s-a scumpit, benzina, la fel, datoria externă a crescut ca fătul din poveste. Mii de infractori au ieşit din puşcării înainte de termen. Alte zeci de mii de români din toată ţara au scandat în stradă sperând că cineva îi va lua în seamă. I-a luat doar presa şi, ocazional, jandarmeria, principalul organ de represiune a statului.

2017 n-a fost un an bun pentru România. A fost chiar rău. In zodiacul românesc i s-ar fi putut spune Anul Ghinioanelor, Anul Dezintegrării sau Anul Marilor Paşi Înapoi. Un an în care societatea s-a divizat şi s-a radicalizat, un an în care ne-am îndepărtat de Europa şi lumea bună a democraţiei.

Nici pe plan extern n-a fost grozav. Majestatea Sa Republicană Donald Trump s-a înscăunat la Casa Albă, semn clar că nici americanii nu mai fac distincţia între politică şi divertisment, apoi s-a înjurat tot anul cu Majestatea Sa Supremă Kim-Jong Un. Câţiva cretini mai pasionali în relaţia cu religia au intrat cu maşinile în mulţime, în semn de omagiu pentru prietenii lor imaginari. Alţii au ieşit la seceriş cu armele automate. S-a murit bine şi anul acesta din cauze ne-naturale.

Nu ne vom aduce aminte cu plăcere de 2017. Iar din cum se arată, nici următorul nu o să fie un an al fericirii româneşti. Tot mai mulţi oameni cred că pământul este plat, că usturoiul vindecă toate bolile, că pisica neagră aduce ghinion şi că Majestatea Sa Defunctă trecuse la cele sfinte cu câteva luni înainte de înmormântare, dar a fost ţinut la secret din motive ascunse. Evul Mediu de rit nou care se instalează în jurul nostru nu e întunecat ca originalul, ci frumos colorat, strălucitor şi plin de reclame. Drepturile şi libertăţile cad una după alta, însă poporul e prea ocupat cu shoppingul pentru a observa.

În tot acest timp, Majestatea Sa Eternă Dumnezeu se scarpină în cap şi încearcă să ne înţeleagă.