Premiatul lungmetraj românesc „Anul Nou care n-a fost” va fi proiectat gratuit, marți, 21 octombrie, la Muzeul Țării Crișurilor, în cadrul unui eveniment ce va prilejui și o dezbatere despre regimul comunist din România și, mai ales, despre tehnicile fostei Securități. La Oradea se vor afla, pentru această vizionare, regizorul Bogdan Mureșanu și actorii Mihai Călin și Andrei Miercure.
Dezbatere cu reprezentanți CNSAS
Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și redacția BIHOREANUL, în cadrul seriei Colocviilor Muzeului Țării Crișurilor.
Dezbaterea pe tema istoriei regimului comunist din România, care va urma proiecției filmului, va fi moderată de managerul MȚC, prof. univ. dr. Gabriel Moisa.
La eveniment vor participa, din partea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Andrei Galiță, din cadrul Direcției Investigații, și Germina Nagâț, membru al Colegiului CNSAS, „care vor susține prelegeri pe marginea metodelor, tehnicilor fostei poliții politice și despre recrutarea minorilor de către fosta Securitate comunistă, care vor defini atmosfera din film”.
Proiecția și dezbaterea sunt programate pe 21 octombrie, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (str. Armatei Române nr. 1/A), începând cu ora 16:00. Este așteptat public matur, dar și cel tânăr, intrarea fiind liberă, în limita a 150 de locuri, pe baza biletelor gratuite oferite la intrare, începând cu ora 15:00.

„Sfârșitul unei lumi...”
Regia și scenariul filmului sunt semnate de Bogdan Mureșanu. „Anul Nou care n-a fost” îi poartă pe privitori în urmă cu mai bine 35 de ani, într-o Românie care fierbe, dar nimeni nu vorbește despre asta.
„Viața pare să continue ca de obicei, cu piese de teatru cenzurate, case demolate, proletari adunați pentru o mare demonstrație, momente artistice ale studenților care ironizează comunismul, în același timp cu spectacolele TV care se pregătesc de Anul Nou pentru glorificarea lui Ceaușescu. În disconfortul caselor lor neîncălzite, oamenii se luptă cu problemele vechi de când lumea: diferențele de opinie dintre tată și fiu, nostalgia după un fost iubit sau ura față de mama soacră. Dar, mai presus de toate, Securitatea veghează vigilent. Șase personaje și poveștile lor de viață aparent paralele se întâlnesc în anumite puncte invizibile ale acestei tragicomedii, iar la explozia unei petarde toate duc la o rezoluție comună: sfârșitul unei lumi, căderea regimului comunist în România” - este descris filmul de organizatorii evenimentului de la Oradea.
Anul Nou... premiat
„Anul Nou care n-a fost” a strâns numeroase premii și nominalizări, printre care: Cel mai bun film al secțiunii Orizzonti, Premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film și Premiul Bisato d'Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu - Veneția 2024, Biennale Cinema; Premiul pentru Cel mai bun film B3 Festival of the Moving Image, Frankfurt, 2024; Marele Premiu/Golden Pyramid pentru cel mai bun film - Cairo International Film Festival, 2024.
Totodată, pelicula a fost distinsă cu Marele Premiu „Aleksandar Saša Petrović” pentru cel mai bun film - Original Film Festival/ Festival Autorskog Filma, Belgrad, 2024; Premiul Juriului - Festival Chefs Op en Lumière Chalon sur Saône, Franța, 2025; Marele Premiu al Juriului, Festival du Premier Film d'Annonay, Franța, 2025; Marele Premiu și Premiul Internațional al Criticii - FIPRESCI - Luxembourg City Film Festival, 2025. La Premiile Gopo 2025, a primit 10 trofee.