22.12.2023

Anunț de finalizare a proiectului ”Dezvoltarea companiei One Media Events SRL prin eficientizare și retehnologizare”

S.C. ONE MEDIA & EVENTS S.R.L., cod de identificare fiscală 25966355, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J05/1116/2009, cu sediul în Municipiul Oradea, Str. Hack Halasi Gyula nr. 107, cod poștal 410545, județul Bihor, a derulat începând cu data de 21.01.2023 proiectul cod RUE 1240, cod SMIS 159579, intitulat: ”Dezvoltarea companiei One Media Events SRL prin eficientizare și retehnologizare”, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, în baza Contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului: Valoarea totală a Contractului de Finanțare a fost de 2.617.466,09 lei, din care suma finanțării care a fost primită din Programul Operațional Competitivitate a fost de 1.623.413,51 lei, echivalent a 75% din valoarea totală eligibilă aprobată.

Rezultatele prevăzute, care reies din obiectivele specifice, au constat în:

- Diversificarea și creșterea productivității companiei  One Media Events  SRL in domeniul activităților de tipărire ca urmare a dotării cu echipamente tehnologice de ultimă generație și cu consum redus energie, în anul referință 2023.

- Creșterea productivității muncii cu minimum 15% față de anul de referință 2020, în 3 ani de operare a investiției.

- Eficientizarea companiei și reducerea consumului energie electrică ca urmare a achiziționării și montării a unui sistem de panouri fotovoltaice cu capacitatea de 100 kw.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Acțiunea 4.1.1

Data de începere a proiectului: 21.01.2023

Data de finalizare a proiectului: 31.12.2023

Persoană de contact:

Maria Negrău
Email: marianegrau@gmail.com

 

(anunț publicitar)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!