sigla_gal_februarie_1.jpg 

FONDUL EUROPEAN AGRICOL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ (F.E.A.D.R.)
PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ (P.N.D.R.)
AXA IV LEADER - MĂSURA 41 "Implementarea Strategiilor de Dezvoltare Locală"

SUB-MĂSURA 411 "Creşterea competivităţii sectoarelor agricol şi forestier"

ANUNŢ

PRELUNGIRE APEL DE SELECŢIE PENTRU

MĂSURA 112 "INSTALAREA TINERILOR FERMIERI"

 

         Subscrisa Asociaţia Grup de Acţiune Locală Euro-Crişana (G.A.L.), cu sediul în comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor, e-mail: gal_eurocrisana@yahoo.com, site: www.gal-eurocrisana.ro, identificată prin C.I.F. 30040180, reprezentată prin preşedinte Cotrău Marius, în calitate de parteneriat public-privat constituit, în baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (cu modificările şi completările ulterioare), ca urmare a asocierii unui număr de 8 comune din zona de Sud şi Sud-Vest a judeţului Bihor – Avram-Iancu, Batăr, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Mădăras, Olcea, Tulca şi Tinca – cu reprezentanţii sectorului socio-economic şi a societăţii civile din localităţile anterior enunţate, cu scopul de a dezvolta zona anterior evidenţiată prin elaborarea şi implementarea unei strategii integrate de dezvoltare locală şi, implicit, prin absorbţia şi gestionarea fondurilor europene nerambursabile aferente sectorului agricol şi spaţiului rural, în deplină concordanţă cu actele normative în vigoare incidente, prin prezenta, anunţă, conform priorităţilor Planului de Dezvoltare Locală al Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana (cu modificările şi completările ulterioare), prelungirea celei de a şasea SESIUNE DE CERERI DE PROIECTE pentru MĂSURA 112 din P.N.D.R. "Instalarea tinerilor fermieri", organizată în perioada 16.03.2015 - 26.03.2015, astfel:

                  1. DATA PUBLICĂRII: 26.03.2015

                   2. MĂSURA LANSATĂ PRIN APELUL DE SELECŢIE – CU TIPURI DE BENEFICIARI ELIGIBILI: MĂSURA 112 "Instalarea tinerilor fermieri".

                             Beneficiarii eligibili sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă:

                              - are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE[1];

                              - este situată pe teritoriul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana, care se întinde pe raza următoarelor comune din judeţul Bihor: Avram-Iancu, Batăr, Cociuba Mare, Ciumeghiu, Mădăras, Olcea, Tulca şi Tinca;

                              - este înregistrată în Registrul Unic de Identificare – APIA şi Registrul Agricol.

                   3. FONDUL DISPONIBIL ALOCAT ÎN ACEASTĂ SESIUNE: 280.000 Euro;

                   4. SUMA MAXIMĂ NERAMBURSABILĂ care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de 40.000 Euro/exploataţie, plafonul minim fiind de 12.000 Euro/exploataţie.

                   5. DATA LIMITĂ DE PRIMIRE A PROIECTELOR: 03.04.2015, orele 15.00;

                   6. LOCUL DEPUNERII PROIECTELOR: la sediul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana –  comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1);

7. INFORMAŢII DETALIATE PRIVIND ACCESAREA ŞI DERULAREA MĂSURII 112 sunt cuprinse în Fişa Măsurii din PNDR şi în Ghidul Solicitantului în vigoare la momentul lansării prezentului Apel de Selecţie, disponibile pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fosta Agenţie de Plaţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – www.apdrp.ro) sau M.A.D.R. (www.madr.ro), cât şi în Fişa Măsurii din Planul de Dezvoltare Locală al Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana selectat spre finanţare prin P.N.D.R. - Axa IV LEADER (sesiunea 2012), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în celelalte acte aferente disponibile pe site-ul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana (www.gal-eurocrisana.ro).

8. ATENŢIE: În ceea ce priveşte implementarea contractelor de finanţare aferente Măsurii 112 lansate de Asociaţia G.A.L. Euro-Crişana în condiţiile anterior evidenţiate, trebuie avut în vedere faptul că beneficiarul are obligaţia de a depune prima cerere de plată în maximum 10 zile de la data semnării contractului de finanţare, iar depunerea celei de a doua cereri de plată se va realiza cu respectarea termenului de 30.09.2015 aferent depunerii ultimei cereri de plată în cadrul PNDR 2007 – 2013 şi, implicit, a îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de Afaceri, inclusiv prin demonstrarea atât a faptului că dimensiunea fermei a crescut cu minimum 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia cât şi a faptului că, cel puţin 30% din sprijinul acordat va fi investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei. În caz contrar, conform adresei MADR – DGDR - AM PNDR nr. 78278/18.03.2015 "... în situaţia contractelor de finanţare care nu se vor derula corespunzător şi nu se vor finaliza, există riscul rezilierii unilaterale de către AFIR şi se va constitui debit total pentru întreaga sumă aferentă proiectului, iar sumele acordate anterior vor fi recuperate în integralitate, fapt pe care beneficiarii trebuie să îl cunoască şi să şi-l asume."

9. DATE DE CONTACT pentru informaţii suplimentare: la sediul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana, din comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1), telefon: 0770243297, 0742084483, email: gal_eurocrisana@yahoo.com; program de lucru cu publicul: Luni-Vineri, în intervalul orar: 09.00 – 15.00.

10. Disponibilitatea unei variante electronice (suport CD/DVD) sau pe suport tipărit a  INFORMAŢIILOR DETALIATE AFERENTE MĂSURII 112 LANSATE: la sediul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana, din comuna Tinca, sat Tinca str. Republicii nr. 36, cod postal 417595, judeţul Bihor *(în incinta Căminului Cultural al com. Tinca, etaj 1); în intervalul orar: 09.00 – 15.00.

 


[1]             Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unitaţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.