Anunț surprinzător, făcut, marți, pe rețelele de socializare. Unul dintre cei mai buni înotători din România, Robert Glință, se retrage din sportul de performanță la doar 25 de ani. În esență, sportivul spune că resursele sale au ajuns la final și că este timpul să se concentreze pe propria sa sănătate.

„A venit timpul să fac un pas în spate din înotul de performanță”, a scris sportivul pe Facebook, precizând că, prin succesele și prin coborâșurile sale, „acest sport m-a învățat atât de multe și m-a făcut cu adevărat să devin ființa umană mai evoluată care sunt astăzi”.

„Toate amintirile minunate și prietenii dragi pe care mi i-a adus acest parcurs, legăturile de suflet care depășesc viața de înotător mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs”, a scris el în limba engleză.

Mulțumindu-le tuturor celor care au fost alături de el în drumul său, Robert a arătat că este timpul să se concentreze pe sănătatea sa.

„Resursele sunt epuizate și este timpul să am grijă de propria mea sănătate fizică, mintală, emoțională și spirituală, pentru că, până la urmă, sunt doar o altă ființă umană”, a mai notat înotătorul.

Robert Glință s-a născut pe 18 aprilie 1997, la Pitești, el fiind unul dintre cei mai cunoscuți înotători români de peste notare, alături de David Popovici.

Înalt de 1.85 metri și cântărind 75 de kg, Robert a câștigat multiple medalii de-a lungul carierei.

HotNews.ro scrie că cel mai important rezultat al carierei l-a reușit la CE din 2020, de la Budapesta, când a câștigat medalia de aur în proba de 100 m spate.

Medaliile cucerite de Robert Glință în carieră, potrivit HotNews.ro:

CM Abu Dhabi 2021 - bronz la 100m spate (bazin scurt, 25m)

CE Budapesta 2020 - aur la 100m spate

CE Glasgow 2018 - argint la 50m spate

CE Budapesta 2020 - argint la 50m spate

CE Kazan 2021 - argint 100m spate (bazin scurt)

CE Kazan 2021 - bronz 50m spate (bazin scurt)

CE Glasgow 2019 - bronz la 100m spate (bazin scurt)

CE Copenhaga 2017 - bronz la 100m spate (bazin scurt)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!