Pe lângă faptul că lucrările la canalizare - care au costat 8 milioane de euro - sunt varză şi orice copil poate să cadă oricând într-o gură de canal acoperită cu cartoane, Primăria Ştei a dat chix şi cu blocurile ANL.

Locatarii sunt nemulţumiţi că firma care a contractat lucrarea a făcut finisajele de toată jena, în asemenea hal încât muncitorii au uitat, pur şi simplu, să pună de pildă geamurile la băi.

De fapt, nici nu-i de mirare, din moment ce edilii au permis ca în bloc să se mute chiriaşi fără să recepţioneze lucrările în prealabil. De ce să nu le dea locuitorilor, pe gratis, aer condiţionat?