Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a retras de pe piaţă peste 100.000 de litri de apă minerală naturală care avea drept sursă un izvor care nu figurează în lista apelor minerale naturale recunoscute în România.

Potrivit unor surse neoficiale citate de presa din Bucureşti, este vorba de apa minerală Saguaro, vândută în magazinele Lidl. Pe eticheta produsului scria că provine de la sursa F4 Roşu, din judeţul Suceava. Însă Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale a precizat că nu furnizează apă minerală spre îmbuteliere de la sursa respectivă.

"Văd că ne păcălesc în continuare. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă. Este vorba despre un brand comercializat pentru un singur lanţ de magazine din toată ţara. Un consumator a reclamat că într-un lanţ de magazine se comercializează apă minerală naturală. Sursa, în urma controalelor, care se vede şi pe etichetă, este F4 Roşu. În urma adresei făcute către Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale pentru a verifica această sursă, răspunsul pe care ni l-au dat ei spune aşa: «Sursa F4 Roşu nu este înregistrată rezervă sau resursă de apă minerală, iar Societatea Naţională a Apelor Minerale care are în concesiune acest izvor, această sursă, ne-a transmis că nu furnizează apă minerală pentru îmbuteliere din acest foraj». Au fost verificaţi 93 de operatori economici, s-au oprit de la comercializare peste 73.000 litri din sursa F4 Roşu şi operatorul economic, în mod voluntar, a retras 44.644 de litri. S-au aplicat 36 amenzi contravenţionale în valoare de 268.100 lei. Extindem controlul şi verificăm toată gama. Citind foarte atent eticheta, consumatorul îşi poate da seama dacă apa este dintr-o sursă sigură", a declarat Marius Alexandru Dunca, preşedintele ANPC.

Apa Saguaro a mai fost implicată într-un scandal, la sfârşitul anului 2011, când mii de litri de apă plată au fost retraşi de la vânzare din 20 de judeţe al ţării. Firma care producea apa respectivă a constatat la un control că apa are o încărcătură biologică peste limita admisă şi a alertat autorităţile.