Firma Dupex, angajată de Primărie ca să monteze aparate de joacă în oraş, şi-a terminat misiunea. Muncitorii au montat aparate în 22 de amplasamente, cinci dintre ele fiind locuri de joacă nou-create, iar în restul 17 fiind doar înlocuite aparatele vechi cu unele noi. Cele cinci spaţii de joacă noi sunt pe străzile Taberi Geza, Făgăraşului, Sovata (zona Metalica), Bulevardul Dacia (zona blocurilor zig-zag) şi la intersecţia Oneştilor cu Xenopol.

În acest din urmă amplasament a fost montat un complex mare de joacă, format dintr-un turn cu cinci tobogane şi două leagăne.

În Parcul Mehedinţi, Cartierul Tineretului, Parcul 22 Decembrie şi pe străzile Făgăraşului, Splaiul Crişanei şi Taberi Geza au fost montate complexe mici, cu trei tobogane şi două leagăne, iar în restul spaţiilor s-au montat aparate individuale, adică balansoare, tobogane ori carusele. Pentru toate aceste aparate, Primăria a plătit 171.000 lei.