Apel disperat al unei tinere mame din Galaţi, care a apelat la presă, inclusiv la BIHOREANUL, în disperarea de a-şi găsi copilul. Fetiţa, în vârstă de 2 ani şi 7 luni, se află cu tatăl ei, soţul femeii (de care e în divorţ) care o ascunde şi îi refuză accesul la ea, ignorând decizia instanţei care i-a cerut bărbatului să îi încredinţeze copilul. De altfel, el are şi dosar penal din acest motiv.

"Vreau să vă rog frumos să mă ajutaţi să publicaţi dispariţia fetiţei mele, Dumitraşcu Anna Maria Brianna, în vârstă de 2 ani şi 7 luni. Fetiţa este alături de tatăl ei, care se ascunde de Poliţie, executorul judecătoresc şi de Protecţia Copilului. De pe data de 28 februarie 2022 nu mai ştiu nimic de ea, până atunci o vedeam prin Facetime video, tatăl la început mi-a blocat numărul de telefon şi acum şi-a închis telefonul de tot, ca să nu mai poată fi localizat. Ascunde fetiţa!!!", se arată în mesajul transmis de Violeta Dumitraşcu BIHOREANULUI.

Femeia a trimis şi mai multe documente - plângeri, răspunsuri de la Poliţie şi chiar o hotărâre a Judecătoriei Galaţi - , care arată, în esenţă, că mama i-a acordat soţului ei o împuternicire prin care fetiţa a putut fi dusă cu el în SUA, pentru perioada 6 iulie 2020-31 decembrie 2020. Cum, însă, bărbatul nu a mai revenit, în luna ianuarie a anului trecut, femeia s-a adresat autorităţilor, astfel că, printr-o decizie din septembrie a Tribunalului Colorado, a fost forţat să o aducă pe copilă în ţară, ceea ce s-a şi întâmplat în toamna anului trecut. Atât doar, că, folosind diverse tertipuri, bărbatul nu ar mai fi dus-o pe copilă la domiciliul mamei, ci s-a tot mutat cu ea prin alte judeţe.

"Nu reuşesc să iau legătura cu ea, tatăl îmi restricţionează accesul la fetiţa mea! Ultima dată când mi-a permis să petrec timp fizic cu fetiţa a fost pe data de 5 decembrie, în Făgăraş.

Suntem în proces de divorţ şi s-a stabilit provizoriu locuinţa fetiţei la mine, prin ordonanţa preşedinţială din data de 16 noiembrie 2021. Am apelat la executorul judecătoresc să punem în aplicare hotărârea judecătorească, dar tatăl nu s-a prezentat pe data de 14 decembrie împreună cu fetiţa la sediu executorului. S-a decis să i se aplice penalităţi din data de 01 martie 2022 în valoare de 500 de lei pe zi, dar cum nu are venituri în Romania şi bunuri, nu il sperie aceste penalităţi şi nu vrea să îmi dea fetiţa!", a mai transmis mama.

Femeia i-a făcut plângere soţului ei, la Galaţi, pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti. De altfel, el a şi fost trimis în judecată din acest motiv, după cum arată Antena3.

"Pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuniii de nerespectarea încredinţării minorului. În cauză a fost întocmit rechizitoriul, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpatului", a declarat, pentru Antena3, Cristina Gârda, procuror, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Între timp, fetiţa de 2 ani şi 7 luni figurează pe site-ul Poliţiei Române, la Copii dispăruţi.

"Vă rog, ajutaţi-mă, să vadă cât mai multă lume poza cu fetiţa şi poate o recunoaşte cineva pe stradă sau Poliţia Română face ceva să-mi găsească fetiţa! Sunt o mamă foarte îngrijorată, care nu ştiu unde e copilul meu, nu ştiu în ce condiţii trăieşte, îmi e teamă ca tatal să nu îi pună viaţa în pericol!", a mai transmis mama.

Cei care au orice detalii despre copilă sunt rugaţi să sune la Poliţie sau direct pe mamă, la numărul de telefon: 0751757455.

UPDATE: Tatăl susține că nu ascunde fiica de mamă

Printr-un drept la replică transmis BIHOREANULUI, pe 2 mai, tatăl fetiței susține că nu ascunde fetița de mamă.

În esență, a transmis acesta, el și soția sa locuiseră în Colorado încă de dinainte ca fetița să se nască, însă mama ar fi vrut să nască în România, cu planul de a se întoarce în SUA la 3 luni după naștere, fetița având, de altfel, cetățenie americană. În loc să se întâmple asta, femeia ar fi vrut să-l părăsească, iar între timp și-a pierdut și dreptul de ședere în SUA.

„Din iulie 2020, Dumitrașcu Violeta a simulat o relație normală cu mine până în ianuarie 2021, când o citație transmisă de Curtea Districtuală a Statului Colorado mă informa că fusesem dat în judecată pentru răpire internațională de minori, de către soția mea, care dintr-o dată nu își mai dorea să revină la domiciliul conjugal din SUA, ci să rămână în Galați, pretinzând mincinos că eu aș fi agreat un asemenea plan”, a spus Alin Dumitrașcu, susținând că mama și-ar fi părăsit domiciliul conjugal.

Legat de decizia Judecătoriei Galați care, prin ordonanță președințială, a decis ca minora să fie plasată provizoriu în grija mamei, Dumitrașcu susține că a atacat-o, solicitând suspendarea executării.

„Mama știe unde se află minora, mama nu este împiedicată să ia legătura cu fata și minte atunci când spune că fetița este dispărute, făcând apel la public pentru localizarea ei”, susține tatăl.

Dreptul său la replică poate fi vizualizat integral mai jos.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!