În prima săptămână din aprilie, în pădurile din Bihor se face inventarul. Specialişti biologi şi silvicultori vor evalua efectivele de animale sălbatice strict protejate, adică urşi, lupi, râşi şi pisici sălbatice.

Ca în fiecare an, acţiunea de evaluare este organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, în colaborare cu Garda de Mediu Bihor, Garda Forestieră Oradea, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii Transilvania Braşov şi Fundaţia Carpaţi.

"Evaluarea efectivelor de animale se va realiza împreună cu gestionarii fondurilor cinegetice, odată cu centralizarea datelor pe judeţ se vor face propuneri de plafon maxim intervenţie pentru speciile mai sus aminitite, avându-se în vedere nivelul pagubelor înregistrate, situaţia efectivelor reale comparative cu cele optime, tendinţa şi structura populaţiei", se arată într-un comunicat transmis de APM Bihor.

Agenţia invită să participe la evaluare şi reprezentanţi ai instituţiilor de cercetare, ONG-uri, sau custozii şi administratorii ariilor naturale protejate peste a căror suprafaţă se suprapun fondurile cinegetice.