Bilanţul Curţii de Apel Oradea vizavi de activitatea în 2012 arată că, în medie, un judecător a rulat 1.846 de dosare.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instanţă, anul trecut, faţă de 2011, s-a constatat o creştere semnificativă a volumului de activitate. Numărul total de dosare aflate pe rolul ceiel mai înalte instanţe bihorene a crescut, anul trecut, la 19.212 faţă de 14.938 în 2011, ceea ce înseamnă o creştere de 28,6%.

Numărul cauzelor nou intrate anul trecut este de 13.426, iar indicele general de oprativitate al instanţei, calculat prin raportare la numărul total de dosare aflate pe rol, este de 71,1%, cu 9,8% mai mare decât cel pentru anul 2011.

"Cel mai mare volum de activitate pe anul 2012 l-a înregistrat Secţia I civilă, cu un număr total de 8867 cauze, spre deosebire de anul 2011, în care volumul cel mai mare l-a avut Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal", se precizează în comunicatul Curţii de Apel Oradea.