Facultăţile Universităţii din Oradea au încheiat perioada de admitere, declarând admişi la studii de licenţă 3.982 de studenţi, iar la masterat alţi 1.271.

"Până luni s-au înscris la Universitatea din Oradea 3.982 de candidaţi la ciclul de studii universitare de licenţă şi 1.271 la masterat. Aceştia trebuie să-şi confirme locul obţinut conform calendarului propriu al fiecărei facultăţi", informează Universitatea, într-un comunicat dat publicităţii marţi. Calendarul facultăţilor poate fi consultat pe site-ul Universităţii.

Confirmarea locului înseamnă achitarea taxei de înmatriculare de 100 de lei. Candidaţii admişi pe un loc un taxă vor trebui să plătească şi prima tranşă a taxei de şcolarizare.

În premieră, taxa de înmatriculare poate fi achitată nu doar la casieria centrală a Universităţii, ci şi prin cont bancar la Trezoreria Municipiului Oradea, RO59TREZ07620F330500XXXX, sau la orice sucursală a Băncii Transilvania, unde se va preciza numele instiuţiei, Universitatea din Oradea, sau contul 0160100717205. "După plata taxei, candidaţii vor prezenta chitanţele la secretariatul facultăţii la care au fost admişi", se mai arată în comunicat.

În total, în această sesiune de admitere, cele 15 facultăţi orădene au scos la concurs 6.152 de locuri la studii de licenţă şi alte 3.571 la masterat. Locurile rămase neocupate vor fi scoase la concurs la admiterea din toamnă.

Cea mai mare concurenţă la admiterea din această sesiune a fost la Facultatea de Medicină şi Farmacie, unde s-au înscris 1170 de candidaţi pe 485 de locuri. Mai mulţi candidaţi decât locurile s-au mai înscris şi la Facultatea de Drept, unde şi-au depus dosarele 216 persoane, în timp ce locurile disponibile sunt 190.

La polul opus, însă, sunt facultăţi care nu au pretendenţi nici măcar pentru jumătate din locuri. De pildă, la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi-au depus dosarul 30 de tineri, iar locurile sunt 85 la număr. Situaţia este şi mai cruntă la Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial care are 270 de locuri şi doar 40 de persoane înscrise.