Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, pe parcursul anului şcolar 2009-2010, 428 de elevi bihoreni au abandonat şcoala. Din aceştia, cei mai mulţi, 189 la număr, provin din clasele V-VIII. Şi la clasele primare statisticile sunt îngrijorătoare: 165 de elevi din acest ciclu de învăţământ au părăsit şcoala.

Dintre liceeni, 45 sunt în evidenţele IŞJ că au abandonat şcoala, în timp ce din clasele de arte şi meserii (SAM) şi anii de completare 29 de elevi s-au lăsat de învăţat.

Numărul elevilor care au abandonat sistemul de educaţie în acest an este cu şase mai mare decât în anul şcolar 2008-2009, când 422 de elevi au fost în aceste evidenţe.

În ceea ce priveşte numărul elevilor corigenţi la finalul aceluiaşi an şcolar, din rândul elevilor din ciclul primar s-au înregistrat 343 de corigenţi, din ciclul gimnazial 1.430, iar din liceu 895. De la clasele SAM şi din anii de completare 58 de elevi au rămas corigenţi.

Cei mai mulţi repetenţi din Bihor sunt tot din ciclul gimnazial, 613 la număr, în timp ce din clasele primare 545 de elevi repetă o clasă. Printre liceeni sunt 101 repetenţi, iar la SAM şi ani de completare 58.