Alte 546 de infectări cu Covid au fost descoperite în Bihor în ultimele 24 de ore, au anunţat vineri dimineaţă Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura, care precizează că diagnosticele au fost puse după efectuarea a 1.895 teste, rata de pozitivare fiind de 28,81%.

Pe de altă parte, creşte şi numărul bihorenilor vaccinaţi anti-Covid, în ziua precendentă înregistrându-se un număr record de doze administrate.

Peste 5.200 de cazuri Covid active

De la începutul pandemiei şi până în prezent, în Bihor au fost înregistrate în total 39.444 de cazuri Covid, dintre care 32.394 s-au încheiat cu vindecări (cu 294 mai multe față de ziua precedentă). Bilanţul deceselor, însă, a ajuns vineri dimineaţă la 1.829, ceea ce înseamnă că în ultima zi au mai murit încă 16 bihoreni pe fondul infectării.

Odată cu noile cazuri, numărul total al bihorenilor care sunt în prezent infectaţi a urcat la 5.221, astfel că au crescut corespunzător şi incidenţele pe localităţi. În Ceica, de pildă, sunt 16,4 cazuri Covid active la mia de locuitori, în Spinuş 15,78, în Brusturi şi Măgeşti incidenţa este mai mare de 14 la mia de locuitori, iar în 6 unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv în Oradea (unde sunt 2.521 persoane cu Covid) mai mare de 11 cazuri la mia de locuitori.

Record la vaccinare

Dintre persoanele infectate, la ora 8.30 a dimineţii de vineri, 68 erau în stare gravă în secţiile ATI ale spitalelor Municipal, Pelican şi Judeţean din Oradea, unde paturile sunt ocupate imediat, în câteva minute de la eliberarea lor.

În ce priveşte campania de imunizare, în cursul zilei de joi a fost vaccinat un număr record de persoane, 2.944, cele mai multe de până acum într-o singură zi. Totalul persoanelor vaccinate cu schema completă a ajuns la 154.694, iar al celor cărora le-a fost administrată şi doza a treia la 18.415.

Controale la ATI, pe străzi, la carantinaţi

Pe de altă parte, potrivit comunicatului Prefecturii, în ultimele 24 de ore au fost verificate 2.218 persoane carantinate şi 3.895 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipe ale Poliţiei, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei au verificat respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului la 103 firme şi în 67 mijloace de transport, aplicând 11 amenzi în valoare de 5.500 lei şi 33 avertismente scrise.

Totodată, pentru a preveni eventuale accidente în secţiile ATI din Oradea, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au făcut joi 11 verificări în spitalele Municipal, Pelican şi Judeţean.

Vezi mai jos tabelul ce cuprinde numărul de cazuri active din fiecare UAT şi incidenţele!