În primele şase luni ale acestui an din penitenciarele din România au fost eliberaţi condiţionat 697 de infractori, între care unii condamnaţi pentru omor, viol şi tâlhărie. Trei dintre aceste persoane puse în libertate primiseră iniţial condamnări la închisoare pe viaţă, relatează Adevarul.ro, citând date primite de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Potrivit ANP, 273 dintre acestea au fost condamnate pentru omor, 34 fiind cazuri de omor deosebit de grav. Dintre cei puşi în libertate, 114 se aflau în închisoare pentru viol.
Începând din 2016, numărul total al persoanelor condamnate pentru omor, viol şi tâlhărie puse în libertate condiţionat a fost de 10.833, 32 dintre acestea având condamnări pe viaţă. Anul trecut, 1,841 de condamnaţi pentru omor au fost liberaţi condiţionat, 4 fiind condamnaţi pe viaţă.
În luna iunie, Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional o lege de modificare a Codului Penal, prin care criminalii, violatorii şi tâlharii nu vor mai putea fi eliberaţi condiţionat. Acelaşi proiect prevede că eliberarea condiţionată pentru alte categorii de pedepse va fi posibilă doar la executarea a două treimi sau patru pătrimi din pedeapsa totală primită.
Legea a fost iniţiată de liderul deputaţilor liberali, Florin Roman. După ce a fost aprobat în Camera Deputaţilor, proiectul a fost trimis spre promulgare către preşedintele Klaus Iohannis.
Totuşi, relatează presa centrală, legea a fost atacată la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Reprezentanţii ICCJ au considerat că legea nu respectă principiile bicameralismului, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor modifică obiectul de reglementare şi conţinutul legii adoptate de Senat.