Aquaparkul Nymphaea din Oradea, un complex care adună în fiecare sezon o mulţime de vizitatori, inclusiv turişti din alte judeţe, ar urma să fie deschis începând de vineri, 3 iulie, însă doar în exterior, unde sunt 6 bazine, plus unul cu tobogane.
Doar în exterior
Marţi, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica, se afla în aquapark pentru a coordona ultimele pregătiri. "În proporţie de 99% deschidem vineri. Doar dacă se întâmplă ceva neaşteptat vom amâna", a declarat pentru BIHOREANUL şeful ADP.
Deşi ştrandurile exterioare au putut fi deschise începând din 15 iunie, conform reglementărilor decise la nivel naţional, ADP Oradea a amânat această decizie sperând că de la 1 iulie ar putea fi funcţional întreg complexul. De asemenea, a contat şi faptul că vremea a fost instabilă, iar costurile cu încălzirea piscinelor exterioare ar fi fost mari, în contrast cu potenţialii clienţi din perioada menţionată.
Cum noua etapă de relaxare n-a mai venit, s-a decis ca aquapark-ul să fie deschis până la urmă doar în partea exterioară.
Şezlonguri la distanţă
Aquaparkul Nymphaea va funcţiona deci cu cele 6 bazine: Meridianul 0 (care făcea legătura cu partea interioară), bazinul pentru adulţi Laguna, bazinul pentru copii Prichindel, bazinul cu valuri, ce ajung până la o adâncime de 2,15 metri, bazinul olimpic de înot (adâncime 2 metri) şi cel de sărituri. De asemenea, va fi deschis şi bazinul cu toboganele Fulger, Avalanşa, Kamikaze, Curcubeu, Cobra şi Magic.
"Nu vor fi deschise bazinele interioare, nici saunele, baia turcească şi serviciile de masaj. În schimb, din estimările noastre încap cam 2.000 de persoane liniştit în partea exterioară. Problema va fi atunci când va ploua, când se va schimba vremea", a spus Andrica.
Directorul ADP Oradea a subliniat că spaţiul exterior este generos, aşadar şezlongurile vor fi aşezate la 2 metri distanţă unele faţă de altele. "O altă reglementare este că în bazine nu trebuie să fie mai mult de o persoană la 12 metri pătrați de luciu de apă", a precizat acesta.
Preţurile rămân aceleaşi de anul trecut, şi anume 60 lei pentru o zi întreagă pentru adulţi, 50 lei pentru elevi şi pensionari, respectiv 30 lei pentru copiii cu vârste între 3 şi 14 ani.
Vor fi deschise terasele şi clienţii vor putea să-şi cumpere şi mâncare. "Am pregătit în partea exterioară un culoar pentru vânzare de produse gătite", a spus Liviu Andrica.
"E mare păcat..."
Şeful ADP subliniază că, la Oradea, şezlongurile sunt incluse în preţul biletului, la fel şi parcarea, dar şi accesul la vestiare şi la tobogane. "La Szeged şi Gyula acestea nu sunt în preţul biletului", a precizat Andrica.
Potrivit calculelor făcute de acesta, pentru ca sumele cheltuite cu funcţionarea aquapark-ului să nu fie mai mari decât veniturile, acesta ar trebui să fie vizitat în fiecare zi de circa 700 de persoane.
Liviu Andrica speră şi că, în curând, reglementările să fie schimbate, iar aquapark-urile să poată funcţiona şi în zonele închise, nu doar în aer liber. "E mare păcat, fiindcă forţa acestui aquapark constă în interior, nu în exterior. Exterioare (n.r. – ştranduri) sunt peste tot", a declarat acesta.