De miercuri până vineri, Universitatea din Oradea are musafiri. O comisie a Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior face o evaluare instituţională, la finele căreia Universitatea va primi un calificativ ce va arăta gradul de încredere al ARACIS.

Potrivit rectorului Constantin Bungău, pe lângă că vor analiza cele 19 programe de studii cuprinse în evaluare, specialiştii ARACIS vor vizita clădirile Universităţii şi vor avea întâlniri cu conducerea Universităţii, cu studenţii, cu foştii studenţi şi chiar cu angajatorii locali. "Concluziile le vom afla în aproximativ două luni", a declarat Bungău pentru BIHOREANUL.

Rectorul speră că Universitatea va primi cel mai bun calificativ, adică va trece de la gradul de încredere, pe care îl are în prezent, la încredere ridicată. "Vrem să fim acolo unde ne este locul. În Universitate se face calitate", a precizat Constantin Bungău.

Rectorul a mai spus că un calificativ de încredere ridicată i-ar permite Universităţii să susţină mai uşor programe de masterat ori doctorat şi, implicit, i-ar atrage o finanţare mai mare.