Biroul de presă al Universităţii din Oradea a remis luni un comunicat de presă în care prezintă primele concluzii ale evaluării instituţionale făcute de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Vizita ARACIS a avut loc între 2 şi 4 martie, iar comisia de evaluare, formată din 34 de membri (dintre care un expert evaluator din Irlanda şi doi studenţi), a "puricat" 28 de programe de specializări de licenţă şi masterat de la 15 facultăţi. Evaluarea a vizat activitatea Universităţii din 2008 până în prezent.

Directorul de misiune, Lazăr Vlăsceanu de la Universitatea din Bucureşti, a prezentat vineri, în faţa Senatului Universităţii din Oradea, concluziile generale ale vizitei. Vlăsceanu a felicitat conducerea Universităţii pentru "rezolvarea problemelor din trecut, pentru modul tranşant în care au fost abordate şi rezolvate majoritatea problemelor cu care s-a confruntat instituţia în ultimii ani".

De asemenea, Comisia a apreciat dezvoltarea cercetării, subliniind că în ultimii ani pe acest segment "UO a obţinut rezultate remarcabile". Evaluatorii recomandă însă implicarea unui număr cât mai mare de cadre didactice în cercetare, respectarea eticii în cercetare, amintind problemele de plagiat cu care s-a confruntat UO în trecut.

Despre activitatea didactică, ARACIS a constatat că s-a făcut ordine în programele de studiu, dar că Universitatea nu pune suficient accent pe evaluarea continuă a studenţilor într-un semestru, evaluarea rezumându-se la sesiunile de examene. Totodată, fiecare facultate trebuie să aibă ca prioritate dotarea bibliotecilor şi dezvoltarea resurselor de învăţare. Şi serviciile oferite studenţilor s-au îmbunătăţit, iar Universitatea trebuie să sprijine pe viitor organizarea de manifestări studenţeşti, pentru a oferi studenţilor o viaţă culturală activă şi diversificată.

În final, Vlăsceanu a spus că "Universitatea din Oradea este suficient de dezvoltată cantitativ, dar fragmentată, putându-se lua în considerare chiar o reorganizare a facultăţilor în funcţie de domeniile de studiu". "În contextul intrării în vigoare a Legii 1 din 2011, a Educaţiei Naţionale, care impune o nouă clasificare a instituţiilor de învăţământ superior, Universitatea din Oradea trebuie să se identifice cu misiunea care i se potriveşte cel mai bine şi să obţină performanţe remarcabile", a mai spus Vlăsceanu.

ARACIS urmează să dea Universităţii din Oradea unul din calificativele "încredere ridicată", "încredere", "încredere limitată" sau "lipsă de încredere". Cel mai probabil, acesta va fi făcut public într-o lună.