Mai mulți arbori maturi, înalți, au dispărut din jurul școlilor și altor clădiri din orașul Aleșd, convingându-i pe unii localnici, preocupați de probleme ecologice, că Primăria lor taie cu prea mare ușurință copacii din oraș.
Un bărbat care locuiește în Aleșd a reclamat BIHOREANULUI că, în ultimul an, zeci de arbori din jurul școlilor orașului și al spitalului din Aleșd au fost defrișați „fără consultare publică, fără vreun raport care să indice starea lor”.
La Colegiul Constantin Șerban și Liceul Alexandru Roman, toți brazii din jurul unităților de învățământ au fost tăiați în timpul lucrărilor de reabilitare energetică, care au inclus și lucrări la fațade. La fel s-a întâmplat la Spitalul Orășenesc, unde 10 brazi au devenit istorie.
„Consider că și investițiile trebuie făcute cu un minim respect față de natură, respect pe care Primăria nu îl are și nu l-a avut sub administrația Todoca”, a reclamat localnicul.

ÎNAINTE ȘI DUPĂ. În fața spitalului din Aleșd, n-a mai rămas niciun brad
Contactat de BIHOREANUL, primarul Ioan Todoca a susținut că tăierile de copaci au fost necesare. „Sunt brazi plantați în urmă cu 70 de ani și toți erau copți la mijloc. Un brad de cădea pe școala renovată cu milioane de euro, vă dați seama că era o problemă”, a spus edilul liberal.
Deși imagini furnizate de reclamant arată că unele trunchiuri de copaci erau sănătoase, primarul spune că fiecare arbore a fost marcat pentru tăiere de Ocolul Silvic, astfel că nu au fost defrișați ilegal. Dacă era și oportună defrișarea lor, depinde pe cine întrebi...
Cert este că Todoca dă asigurări că nu este anti-ecologist și că a plantat mai mulți puieți decât cei tăiați. „Pentru 10 copaci tăiați, am plantat 12”, a spus Todoca. În plus, a adăugat edilul, proiectele de reabilitare a clădirilor publice vizează eficiența lor energetică și modernizarea sistemelor de încălzire, prin înlocuirea centralelor pe lemne cu pompe de căldură. Astfel, de-acum înainte „nu se vor mai tăia sute de copaci pentru încălzirea fiecărui corp de clădire”.
Pe de altă parte, în oraș se pregătesc tăieri și pe proprietăți private. De exemplu, mai mulți brazi din jurul Bisericii Ortodoxe din centrul Aleșdului ar urma să fie doborâți, pentru că adăpostesc ciori care fac mizerie pe trotuarele din jurul lăcașului de cult. „Așa mi-a spus fostul preot, cu cel actual nu am vorbit, dar știu că motivul erau ciorile. Încă nu i-au tăiat”, a mai spus primarul.