Arborii remarcabili din România, adică acei copaci seculari sau cu valoare istorică, culturală ori ecologică deosebită, vor putea fi înscriși într-un catalog național public și vor beneficia de reguli speciale de protecție. Ministerul Mediului a anunțat, miercuri, că a pus în transparență proiectul de ordin care stabilește normele de aplicare a legii privind arborii remarcabili.
Concret, proiectul de ordin cuprinde normele de protecție a arborilor remarcabili, precum și metodologia prin care proprietarii privați ai terenurilor pe care se află astfel de arbori vor putea primi despăgubiri.
„Protejarea arborilor remarcabili înseamnă protejarea memoriei vii a României. Acum 3 ani, în calitate de deputată, am coinițiat, alături de societatea civilă, legea privind arborii remarcabili. De atunci, până în ziua de azi, aceasta nu a fost aplicată pentru că nu există normele de punere în aplicare. Vom schimba asta”, a transmis ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.
Oricine poate propune un arbore
Arborii remarcabili sunt valoroși prin dimensiune, vârstă, raritate, importanță istorică, culturală, peisagistică ori ecologică. Proiectul prevede că orice persoană fizică sau juridică va putea solicita inventarierea unui arbore remarcabil. Pentru aceasta, solicitantul va trebui să transmită coordonatele geografice ale arborelui și fotografii relevante către ocolul silvic sau către unitatea administrativ-teritorială competentă.
Datele vor fi incluse într-un Catalog național digital al arborilor remarcabili, administrat de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate și disponibil public online.
Catalogul va conține informații despre specie, dimensiuni, vârsta estimată, localizare, caracteristici morfologice, importanță cultural-istorică, starea fitosanitară și eventualele intervenții aprobate asupra arborelui.
Așa cum BIHOREANUL a scris recent, și Oradea are, pe străzi și în alte zone publice, 17 arbori remarcabili, unii chiar mai bătrâni de 200 de ani, iar Primăria ia în calcul să creeze un traseu turistic dedicat lor.

Tăieri doar în cazuri excepționale
Proiectul Ministerului Mediului introduce și reguli stricte pentru tăierea arborilor remarcabili. Aceasta va fi permisă doar în situații excepționale, de pildă dacă arborele este complet uscat, a fost doborât din cauze naturale sau reprezintă un risc real pentru siguranța oamenilor și a bunurilor.
În astfel de cazuri, va fi necesară o evaluare tehnică și un aviz emis de Garda Forestieră competentă teritorial.
De asemenea, proprietarii privați ai terenurilor pe care se află arbori remarcabili înscriși în catalog vor putea primi despăgubiri de la stat pentru imposibilitatea valorificării materialului lemnos, cu condiția să mențină și să protejeze arborii respectivi.
Proiectul de ordin poate fi citit pe site-ul Ministerului Mediului, iar cei interesați pot trimite sugestii la adresa de e-mail [email protected].