Decizie inedită şi controversată a cercetătorilor de la Universitatea de Stat din Moscova: vor să congeleze fragmente de ADN prelevate din toate vieţuitoarelor care trăiesc sau au trăit pe Terra.
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, care citează Daily Mail şi o televiziune rusească, universitatea rusă a primit cea mai mare finanţare din partea autorităţilor centrale pentru instituţiile de învăţământ superior, cu scopul de a demara acest proiect de amploare, care va fi finalizat în 2018 şi se va desfăşura într-un complex ştiinţific amenajat pe o suprafaţă totală de 430 kilometri pătraţi.
Savanţii ruşi, care au primit o finanţare de 1 miliard de ruble (12,6 milioane de dolari), intenţionează să conceleze prin criogenie - şi apoi să le depoziteze - diverse celule care sunt capabile să se reproducă, menţionează sursa citată.
„Proiectul implică amenajarea unui spaţiu de depozitare - o bancă de date în care sunt stocate fragmente de ADN ale tuturor fiinţelor care trăiesc pe Pământ, dar nu doar ale celor care trăiesc, ci şi ale celor care au dispărut", a declarat rectorul universităţii, Viktor Sadivnichy, asemănând proiectul cu o „Arcă a lui Noe" din zilele noastre.
„Proiectul va conţine şi sisteme informatice. Dacă va fi finalizat, el va reprezenta un salt uriaş în istoria Rusiei, care va deveni prima naţiune din lume care realizează un fel de Arcă a lui Noe actuală", a adăugat el.
Dacă va fi concretizat, proiectul este cel mai ambiţios din domeniul băncilor de ADN, al căror număr a crescut în ultimul deceniu, graţie noilor descoperiri tehnologice şi a creşterii nivelului de îngrijorare în comunitatea ştiinţifică în legătură cu extincţia speciilor de pe Terra.
Conform Mediafax, aceste bănci de ADN sunt cunoscute şi sub denumirea de "Grădini zoologice congelate", iar cea mai cunoscută dintre ele se află în oraşul american San Diego.
Savanţii din acest centru de cercetare dispun de celule spermatice, ADN şi celule de origine animală, conservate în azot lichid încă din anul 1976. Banca de ADN din San Diego deţine deja 8.400 de astfel de celule prelevate de la peste 800 de specii.
Totodată, Marea Britanie a implementat Frozen Ark Project (Proiectul Arca Îngheţată), un proiect ştiinţific coordonat de un consorţiu de companii şi asociaţii specializate în biologie, grădini zoologice, muzee şi centre de cercetări ştiinţifice.
Conform site-ului proiectului, celulele viabile conservate vor permite biologilor "să inverseze pierderea periculoasă a variaţiei genetice, care poate să provoace infertilitate şi morţi premature în cadrul programelor de înmulţire în captivitate a unor specii de animale". Frozen Ark Project deţine o colecţie remarcabilă de 28.604 fragmente de ADN congelate, dintre care peste7.000 aparţin unor specii aflate pe "lista roşie" a animalelor ameninţate cu dispariţia.
Proiectul ruşilor nu este însă singurul de acest gen demarat în secolul al XXI-lea. Un depozit aflat în sălbăticia din Siberia foloseşte temperaturile scăzute din permafrostul siberian pentru a conserva seminţe şi celule de plante pentru cel puţin 100 de ani de acum înainte.
Cel puţin 1,5 milioane de seminţe de plante vor fi depozitate în unitatea de criogenie din Iakutsk, care va proteja multe dintre cele mai importante plante de pe Terra, inclusiv cele ameninţate cu dispariţia, de efectele negative provocate de încălzirea globală, războaie şi dezastre naturale, mai arată Mediafax.