Un sport nu numai la modă, ci şi prezent în agenda cotidiană a competiţiilor sportive din Oradea şi Bihor, tirul cu arcul confirmă popularitatea de care se bucură, atât în rândul adulţilor cât şi în rândul tinerilor. Peste 50 de arcaşi s-au înscris la cea de-a VII-a ediţie a Cupei Cetăţii - Cupa Toamnei Orădene, aproape jumătate fiind copii şi juniori.

"Cu sprijinul Primăriei Oradea, care a pus la dispoziţie o parte din logistica necesară şi locul de desfăşurare a competiţiei, Cupa Cetăţii - Cupa Toamnei Orădene se înscrie în peisajul istoric şi medieval al Cetăţii Oradea. Majoritatea concurenţilor vor fi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, arcurile folosite fiind replici istorice ale celor din vechime, iar săgeţile din lemn cu pene naturale de gâscă sau curcan", a declarat organizatorul Mircea Stroe.

Măiestria arcaşilor tradiţionali din Oradea şi Bihor este recunoscută, recent clubul sportiv "Redpoint" reuşind să obţină medalia de aur şi titlul de campion naţional prin sportivul Ridi Francisc.

Simultan cu Cupa Cetăţii se va desfăşura şi finala Campionatului Judeţean de tir cu arcul, aflat la prima ediţie, după ce abia anul trecut a fost înfiinţată Asociaţia Judeţeană pe ramura de sport. Clubul câştigător al Campionatului Judeţean va primi o cupă transmisibilă, iar campionii pe categorii vor primi trofee handmade, cupe şi medalii, cu sprijinul DJST Bihor.