Dacă în clădirea lor ar izbucni un incendiu, locatarii unui bloc recent construit în Oradea nici n-ar băga de seamă.

Sistemul de alarmare în cazul unui incendiu pornește din senin, fără să fie vreun pericol, și le provoacă oamenilor doar nervi, pentru că zgomotul se aude puternic în apartamentele din blocul 2 de pe strada Episcop Vasile Coman nr. 3, în cartierul Luceafărul.

„Cam o dată la două săptămâni sau chiar mai des, uneori la o adiere de vânt, alarmele de incendiu răsună în tot blocul. Pentru locatarii din ambele scări, este un coșmar. Alarma nu se poate opri decât manual, așa că este imposibil de stat în apartamente. Mai mult, acest sistem nu este conectat la nimic, adică nimeni în afară de locatarii care le aud nu știe că sună alarma. Nu vin pompierii, nu vin cei de la Nexia (n.r. firma care gestionează sistemul), nu vin cei de la administrație, nu vine nimeni”, s-a plâns o locatară BIHOREANULUI.

Femeia locuiește în imobil din 2019, când s-a dat în folosință, și spune că tot de-atunci sistemul de alarmare este defect. Odată cu alarma, se activează și sistemul de ventilație, care produce un zgomot suplimentar în apartamente.

„Am pățit-o în miezul zilei, în mijlocul nopții, până și în ajunul Crăciunului. E imposibil de stat în apartament. Îl sunăm pe administratorul blocului de fiecare dată, dar durează ore până cineva oprește manual alarma”, a mai spus femeia.

Potrivit acesteia, atât firma care administrează blocul, cât și cea care gestionează sistemul de alarmare, au fost sesizate de mai multe ori, dar fără să le ofere vreo soluție.

Oamenii sunt îngrijorați că, dacă ar fi în pericol real, nici nu vor băga de seamă. „Dacă ar fi un incendiu, nimeni nu ar ieși din bloc, pentru că sună atât de des, încât ne-am obișnuit cu ele”, a mai spus orădeanca.

Ultima oară, alarmele au pornit sâmbătă dimineață, la ora 3, iar la ora 9 încă „strigau”. „Nu am mai putut dormi deloc. După cinci zile de muncă, în loc să te bucuri de weekend, asculți alarme de la 4 dimineața, într-un bloc de „lux””, mai reclamă locatara.

O situație neplăcută, în care un sistem care ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor mai mult îi încurcă...

Cum se aude alarma de incendiu în bloc:


UPDATE: Sistemul de alarmare nu este defect

Ulterior apariției acestui articol, președinta asociației de proprietari Luceafărul, Maria Cozma, și administratorul Călin Toie, au declarat pentru BIHOREANUL că locatarii sunt în eroare, considerând că sistemul este defect.

Din contră, potrivit acestora, dar și reprezentanților firmei Selina, care a construit blocul, și a firmei Nexia, care asigură mentenanța (nu și intervenția în cazul declanșării), sistemul de alarmare funcționează impecabil, fiind de altfel unul dintre cele mai performante existente la momentul respectiv pe piață, motiv pentru care blocul are autorizație ISU.

„În noaptea de vineri spre sâmbătă, alarma a fost declanșată de o persoană care a apăsat intenționat pe butonul de incendiu, după ce a spart și sticla care îl acoperă. L-am văzut ulterior pe camerele de supraveghere, la ora 2.40 a apăsat butonul de incendiu din interiorul imobilului”, a declarat președinta asociației.

Cozma și Toie recunosc însă că nu au știut despre situație până dimineață, la ora 9, iar ore în șir alarma a sunat, fără să fie vreun incendiu în imobil.

S-a întâmplat așa pentru că, în prezent, sistemul de alarmare transmite un mesaj doar pe telefonul președintei Cozma, care nu l-a observat până dimineața. „Vom adăuga mai multe numere de telefon pentru alarmare. Oricum, locatarii ne pot suna la orice oră, ne-ar fi putut suna și vineri noapte, dar nimeni nu a făcut-o”, a spus și Toie.

Reprezentanții asociației Luceafărul au recunoscut că alarma se declanșează cam o dată pe lună, fără a fi vreo situație de urgență, însă spun că nu din cauza unei defecțiuni, ci fie pentru că oamenii fumează pe casa scării, fie pentru că stau cu mașinile pornite în garajul subteran și se acumulează monoxid de carbon.

„În garaj, există un banner de mari dimensiuni care îi informează că nu trebuie să rămână cu motorul pornit, dar unii nu țin cont de el. Vom pune mai multe mesaje în imobil”, a mai spus administratorul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!