Un bihorean în vârstă de 45 de ani a ajuns, joi, în arestul IPJ Bihor după ce a furat trei portmonee în trei zile consecutive în Oradea, unul dintr-o casă, altul de la un bărbat care se odihnea pe o bancă în centrul oraşului şi un alt portmoneu de la o bătrânică, în tramvai.

Cercetările au fost făcute de poliţiştii Biroului de Combatere a infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea. 

Bărbatul, Robert Orgovan, are 45 de ani şi este din Marghita. "Loviturile" le-a dat însă în Oradea. 

Luni (15 iulie), la ora 9.30, bihoreanul ar fi intrat în incinta unui imobil din Oradea şi ar fi sustras de pe o masă un portmoneu cu 500 de lei şi un permis de conducere, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de IPJ Bihor. 

O zi mai târziu, în jurul prânzului, tot el ar fi sustras un portmoneu cu acte şi bani de la un bărbat care se afla pe o bancă în zona centrală a Oradiei.

Mai mult, miercuri, pe 17 iulie, "în timp ce călătorea cu tramvaiul pe raza municipiului Oradea, profitând de neatenţia unei femei, ar fi sustras un portmoneu cu acte şi bani dintr-o geantă, cauzând un prejudiciu declarat de 180 de lei". 

Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea l-au reţinut pe băbatul de 45 de ani pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bihor. 

Joi, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă a celui în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. 

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea a emis pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, "pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat", au mai transmis reprezentanţii IPJ Bihor.