În 30 iunie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2015 pentru modificarea Noului cod de procedură penală prin care se reglementează arestul la domiciliu. Modificarea a fost cauzată de Decizia nr. 361/2015 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile iniţiale ale Codului de procedură penală referitoare la arestul la domiciliu.
Prin această decizie, Curtea Constituţională a apreciat că dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară şi a judecăţii în primă instanţă, fără a se reglementa cu privire la termenele pentru care poate fi dispusă şi durata maximă a acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp.
În consecinţă, Curtea a constatat că normele procesual penale ale art. 222 cu denumirea marginală ”Durata arestului la domiciliu”, prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă, sunt neconstituţionale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecinţă fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri.
Prin noua reglementare se stabileşte clar durata pentru care poate fi dispusă această măsură. Astfel, actul normativ prevede că, în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri.
De asemenea, în tot cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri.
Durata maximă a arestului la domiciliu în faza de judecată în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani sau jumătate din maximumul special al infracţiunii pentru care este judecat inculpatul.