Deşi ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a arătat de multe ori că preferă vechile cutume, iată că arhiepiscopia pe care o conduce îmbrăţişează metode moderne de a aduna bani. Pe pagina de Facebook, Arhiepiscopia Tomisului a anunţat, sâmbătă, că pot fi trimise pomelnice prin PayPal şi în cadrul donaţiei pot fi incluse câteva nume pentru a fi pomenite la slujbe.

"Puteţi trimite pomelnice prin PAYPAL, accesând linkul de mai jos. În cadrul donaţiei puteţi include câteva nume pentru a fi pomenite la slujbe, în secţiunea Add Note", precizează Arhiepiscopia pe pagina sa de Facebook.

După accesarea linkului, credincioşii sunt informaţi că acolo pot face o donaţie către Arhiepiscopia Tomisului de 5 euro, de 10 euro, 50 de euro, dar este şi un câmp în care poate fi trecută orice altă sumă dorită de persoana care donează, notează Hotnews.ro.

Deasupra acestor informaţii apare şi un mesaj: "Nu putem emite fără ajutorul ascultătorilor. «Frate ajutat de frate - cetate întărită» (Pilde 18:19)".

Donaţia poate fi realizată de pe un alt cont de PayPal sau de pe un card de credit sau debit.

Chiar pe pagina de Facebook a arhiepiscopiei, mai mulţi internauţi au criticat metoda pusă în aplicare de preoţi. Unii s-au întrebat dacă se pot face pomelnice fără să fie donaţi şi bani, alţii i-au acuzat că "stau cu mâna întinsă". Au fost şi comentatori care au spus că vor dona mai degrabă în conturile Recorder, o publicaţie independentă care semnează reportajul "Clanul Mareului Alb" despre cum apropiaţi ai Patriarului Daniel tocmesc felul în care vor fi cheltuiţi banii publici primiţi de la primării pentru biserici.

În paralel, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a continuat, recent, atacurile împotriva campaniei de vaccinare de la microfonul Radio Dobrogea, un post de radio al Arhiepiscopiei, care a primit licenţa CNA.