Primăria Oradea va avea la dispoziţie peste 300.000 de euro, din fonduri europene, pentru continuarea promovării patrimoniului Art Nouveau al oraşului.

Proiectul prin care Instituţia Arhitectului Şef a atras finanţare nerambursabilă presupune elaborarea unui studiu de mobilitate, organizarea unei şcoli de vară pentru urbanişti, dar şi a unui curs pentru ghizi turistici specializaţi în arhitectura Art Nouveau a Oradiei.

1,8 milioane de euro

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Oradea, proiectul denumit "Întărirea identităţii culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau" (Art Nouveau 2) are un buget de 1,8 milioane de euro, care este împărţit între 9 parteneri : Primăria Oradea în calitate de lider de proiect, Muzeul Oraşului Oradea, Institutul Naţional al Patrimoniului din România, Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta (Ungaria), Muzeul de Arte Aplicate din Viena (Austria), Muzeul de Arte si Meşteşuguri din Zagreb (Croaţia), Universitatea Tehnică din Bratislava (Slovacia), Universitatea Kodolanyi Janos din Ungaria şi Institutul Naţional de Protecţie a Monumentelor Culturale din Serbia.

Contractul de finanţare a fost semnat, iar proiectul se va derula până în decembrie 2022.

"Instituţia Arhitectului Şef a accesat acest proiect cu scopul valorificării patrimoniului Art Nouveau al oraşului Oradea prin punerea în valoarea a tuturor obiectivelor Art Nouveau şi prin promovarea acestui patrimoniu cultural atât în ţară, cât şi în străinătate. În continuare, se vor pregăti documentaţiile necesare achiziţiilor publice pentru toate activităţile proiectului", a precizat directoarea Instituţiei Arhitectului Şef, Adriana Lipoveanu, potrivit comunicatului.

Revin Zilele Art Nouveau

IAS are la dispoziţie un buget de 257.000 euro pentru elaborarea unui studiu de mobilitate în partea centrală a oraşului, elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru transformarea unui spaţiu public într-unul care să favorizeze mobilitatea sustenabilă, organizarea unei şcoli de vară pentru urbaniştii din Oradea, unde vor participa urbanişti din toate ţările participante la proiect pentru un schimb de experienţă, un curs de instruire a ghizilor de turism orădeni pentru patrimoniului Art Nouveau, realizarea unui set de materiale de promovare a patrimoniului Art Nouveau a oraşului şi distribuirea acestora către operatorii de turism. Ultimul obiectiv este organizarea Zilei Mondiale Art Nouveau în 2021 şi 2022.

Şi Muzeul Oraşului Oradea, care primeşte 98.600 de euro, va avea mai multe sarcini: crearea unor programe educaţionale pentru tineri, organizarea unor noi expoziţii, dar şi realizarea unor înregistrări video pentru promovarea Art Nouveau-ului orădean.

Câştigătorii proiectului vor să continue munca pe care au început-o în anul 2017, după câştigarea unui alt proiect cu finanţare europeană, prin care s-a reuşit la acea vreme elaborarea Planul Urbanistic Zonal pentru zona construită din centrul istoric şi a realizarea unei proiecţii video-mapping în Piaţa Unirii,cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale Art Nouveau.

Tot în cadrul acelui proiect s-a realizat inventarierea patrimoniului Art Nouveau al tuturor partenerilor implicaţi (clădiri, obiecte muzeale, obiecte edilitare).