Timp de opt zile, începând de săptămâna aceasta, la Oradea se va desfăşura un maraton de artă şi cultură, cu expoziţii de pictură ale unor artişti celebri, dar şi cu lucrări ale unor tineri talentaţi.

Din program mai fac parte o noapte la muzeu, în Palatul Baroc, un festival de scurt-metraje în aer liber, o seară în compania unui clovn celebru şi a trupei sale, precum şi un recital al cunoscutei Oana Lianu, solistă consacrată pentru interpretările sale la nai, fluier şi ocarină.

O noapte la muzeu

Zilele Muzeului Ţării Crişurilor încep vineri, 14 mai, cu o conferinţă despre rolul macedoromânilor în istoria Oradiei între secolele XVIII şi XX, programată la Muzeul Memorial Aurel Lazăr, de la ora 15, auditoriul putând, de pildă, să afle amănunte despre mari mecenaţi precum Emanuil Gojdu. A doua zi, tot la Muzeul Aurel Lazăr, vizitatorii vor putea vedea creaţiile studenţilor de la Facultatea de Arte Vizuale, autori ai expoziţiei "No Future Forever?".

Sâmbătă va fi sărbătorită şi Noaptea Muzeelor, la fel ca în toată Europa. De la ora 8 seara şi până după miezul nopţii, orădenii vor putea admira la vechiul sediu din Palatul Baroc picturi valoroase ale unor clasici precum Nicolae Tonitza, Corneliu Baba şi Ion Ţuculescu. "Este o expoziţie de excepţie, cu lucrări din patrimoniul naţional al României. După ce ani de zile au fost închise, sala de onoare a Palatului Baroc şi sala de pictură a lui Bihari Sandor vor putea fi vizitate din nou, aşa că e o ocazie de care mă aştept ca orădenii să profite", spune Aurel Chiriac, directorul Muzeului.

Cu nasul roşu

Un moment important al sărbătorii va fi Seara de Gală. Pe 18 mai, de la ora 18.30, pe scena Filarmonicii Oana Lianu va oferi un concert de muzică clasică şi cântece populare. "Va fi un recital de excepţie, cu un repertoriu ce cuprinde de la valsul "Valurile Dunării" până la opere de Brahms, interpretate la nai, fluier, tilincă şi ocarină", spune Chiriac.

Seara va continua cu un invitat inedit. Celebrul, în alte părţi, clovn Miloud Oukili, care a înfiinţat circul Parada alături de un grup de copii ai străzii din Bucureşti, cu care a colindat prin toată lumea, îşi aduce reprezentaţia şi în Oradea. Prin programul "Un nas roşu contra indiferenţei", artistul militează pentru integrarea socială a copiilor abandonaţi. La Oradea, Miloud va primi o Diplomă de Excelenţă din partea ministrului Culturii, Kelemen Hunor, pentru activitatea sa din ultimii 15 ani.

Zilele Muzeului se vor încheia pe 21 şi 22 mai cu un festival de artă video. Timp de două seri, pe Corso, în faţa Galeriei de Artă, vor fi proiectate filme premiate la festivaluri internaţionale, dar şi scurt-metraje create de tineri orădeni. Numele festivalului, "Border/less", sugerează o ieşire din limitele spirituale şi fizice comune, şi a fost iniţiat de Diana Gavrilaş, şefa catedrei de Arte plastice a Facultăţii orădene de Arte.

Spectatorii vor avea acces gratuit la toate evenimentele, astfel încât pasionaţii de artă şi istorie se vor putea răsfăţa în voie. Fie şi numai pentru că nu îl costă nimic, publicul n-are cum să lipsească.


MUZEELE ÎN TIMP
Arta străveche

Printre evenimentele programate în cadrul Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor se numără şi conferinţa unui expert francez în arta rupestră, Jean Clottes, care va vorbi despre peşterile din Bihor şi desenele descoperite pe pereţii acestora. Prelegerea va avea loc pe 17 mai la showroom-ul ProEnerg de pe strada Kogălniceanu, de la ora 18.

O zi mai târziu, orădenii vor putea vizita gratuit toate muzeele din oraş. În plus, timp de o săptămână, pe gardurile noului sediu al MŢC din strada Armatei Române vor fi expuse imagini ce surprind transformarea clădirii fostei Garnizoane, dar şi fotografii cu celalalte muzee orădene şi cu colecţiile acestora.