Formaţia Oradea Klezmer oferă, pe 12 aprilie, un concert cu dublă semnificaţie, la iniţiativa actorului Andrian Locovei, cu susţinerea profesorului Ary Nagy Sandor.

Pe de o parte, spectacolul "Artist pentru artist" îşi propune să onoreze memoria lui Gavril Ardelean, artist născut la Oradea în 1957 şi format la Academia de Muzică din Cluj Napoca. Din 1986 acesta a devenit violonistul Filarmonicii din Oradea şi apoi chiar şi concertmaestrul orchestrei orădene. De asemenea, el a pus bazele formaţiei Hakeshet Klezmer Band din Oradea. Gavril Ardelean a decedat în urmă cu patru ani pe scenă în timpul concertului săptămânal al Filarmonicii.

Totodată, spectacolul "Artist pentru artist" va fi unul caritabil, organizatorii dorind să strângă fonduri pentru actorul Volin Costin, în vârstă de 48 de ani, din Botoşani, care a suferit un accident vascular, iar în cădere s-a lovit la cap. Starea lui este stabilă, dar are dificultăţi locomotorii şi de vorbire, pentru vindecarea cărora va avea nevoie de un tratament costisitor.

De-a lungul carierei, Volin Costin a jucat şi la Oradea în piesa "Salonul nr. 6" de A.P. Cehov, în regia lui Petru Vutcărău.

Concertul celor de la Oradea Klezmer va avea loc pe 12 aprilie, de la ora 18, la Filarmonica de Stat Oradea. Biletele s-au pus deja în vânzare la casieria Filarmonicii la preţul de 25 de lei.

Oradea Klezmer este o trupă nou înfiinţată, la inţiativa actorului Andrian Locovei şi a artistului Ion Pîntea, orchestraţia fiind semnată de Ary Nagy Sandor. Trupa este compusă din: Ari Nagy Sandor, Richard Balint, Andrian Locovei, Alexandru Szuz, Alina Leonte, Alexandrina Chelu, Ion Pîntea, Florian Chelu, Szavuly Albert Karoly, Nagy Kalman.

Evenimentul este susţinut de Asociaţia Rîmbu ART Project şi Teatrul Regina Maria.