Preşedintele Asociaţiei Italiani în Bihor, Antonio Sargenti, i-a prezentat, miercuri, pe cei trei cântăreţi care vor cânta duminică la evenimentul caritabil "Muzică pentru viaţă", organizat de ONG la Casa de Cultură a Sindicatelor. La concert mai sunt disponibile doar circa 30 de bilete.

Recunoştinţă prin cântec

Detaliile legate de evenimentul caritabil au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul organizaţiei din Cetatea Oradea.

Antonio Sargenti a precizat că cei trei artişti, precum şi dirijorul concertului, maestrul Leonardo Quadrini din Italia (în foto primul din dreapta), au ajuns în urmă cu o zi în Oradea. Aceştia sunt tenorul Fabio Andreottitenorul Piero Mazzocchetti şi baritonul Placido Domingo Jr (în foto, în ordine, de la stânga la dreapta)

Alături de aceştia, pe scena CCS va urca şi solista Paula Seling, care va ajunge în ziua concertului la Oradea.

Invitaţii străini vor interpreta cântece napoletane şi arii din opere celebre, iar Paula Seling va încânta publicul cu piese cunoscute din propriul repertoriu.

"Aşa cum am mai spus, concertul are un scop nobil. Bani adunaţi din bilete vor fi donaţi spitalului «Burlo Garofolo» din Trieste, specializat în maladii rare şi leucemie. Acolo a fost dusă deja o fetiţă de doar câteva luni din Oradea, care suferă de cancer pulmonar şi leucemie. Tratamentul ei costă undeva la 25.000 de euro, iar familia sa nu are posibilitatea de a plăti această sumă, de aceea am hotărât să ne implicăm", a detaliat Antonio Sargenti, în limba română.

Arii celebre

Dirijorul concertului, maestrul Leonardo Quadrini, prezentator al unor evenimente culturale de la televiziunea RAI (Radio-televiziunea italiană), a spus că Oradea s-a schimbat mult de când a fost prima dată aici, în anul 1995.

"Sunt fericit că publicul orădean apreciază acest gen de muzică, ca dovadă am înţeles că mai sunt doar câteva bilete la eveniment, şi că sprijină astfel de demersuri caritabile. Împreună, prin cântec, putem face minuni", a spus acesta, în limba italiană, traducerea fiind făcută de Antonio Sargenti.

La rândul său, baritonul Placido Domingo Jr., fiul faimosului cântăreţ de operă şi dirijor Placido Domingo, a spus că spectatorii vor avea parte de un concert plin de surprize. "Programul este unul diversificat, am ales o mulţime de compoziţii celebre care se vor îmbina, iar stilul nostru, al fiecăruia se diferenţiază", a spus acesta.

Fabio Andreotti a povestit că se află pentru a doua oară la Oradea, prima dată fiind invitat tot de Asociaţia Italiani în Bihor, la prima ediţie a concertului "Muzică pentru viaţă", care a avut loc în urmă cu un an.  

Şi tenorul Piero Mazzocchetti a lăudat oraşul. "Seamănă cu marile capitale europene. Clădirile sunt minunate, iar eu abia aştept să întâlnesc şi locuitorii săi", a spus artistul.

Doar câteva bilete

Alături de cei aceştia vor urca pe scenă şi Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea şi corul Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea.

Moderatoarea evenimentului va fi cunoscuta prezentatoare TV Mihaela Tatu, stabilită de câţiva ani în Oradea.

La concert mai sunt doar circa 30 de bilete disponibile, care pot fi cumpărate pe site-ul Blt.ro, iar preţurile lor variază între 100 şi 200 de lei, în funcţie de locul ales.

Participanţii la eveniment vor putea dona şi în urnele amplasate în interiorul sălii în timpul concertului.

La ediţia anterioară a concertului, unde au fost invitaţi 10 tenori din tot atâtea ţări, au fost strânşi peste 20.000 de euro, bani care au fost folosiţi pentru tratarea la spitalul din Trieste a unei alte fete bolnave de cancer din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!