Pe timp de zi, buticul de la colţul Primăriei e plin cu flori colorate, împrăştiind în jur mireasmă şi veselie. Noaptea, florile intră în micuţa lor căsuţă, care rămâne luminată şi îi încântă pe trecători cu muzică clasică.

Chioşcul-florărie din Piaţa Unirii şi-a câştigat deja celebritatea printre orădeni, care s-au învăţat să găsească aici buchete pe cât de simple, pe tot atât de originale şi de elegante. Marius Sabău, florarul care conduce afacerea, susţine că nu are niciun secret. Pur şi simplu se străduie să ofere fiecărui client buchetul care se potriveşte cât mai mult cu destinatarul.

CFR-ist, bancher, regizor...

Când era copil şi mergea cu mama sa în piaţa Rogerius, Marius căsca ochii în faţa florăreselor. "De fiecare dată rămâneam blocat la taraba lui tanti Ica. Ea a fost prima care m-a învăţat cum să fac un buchet", povesteşte bărbatul, acum în vârstă de 39 de ani. Ani mai târziu, pe când era la liceu, şi-a câştigat primii bani tot din flori, căci îşi făcea vacanţele de vară muncind într-o florărie din Debreţin, unde lucra fratele său.

A absolvit Liceul Industrial 2, cu o diplomă de mecanic de locomotivă, dar a ştiut că nu va practica niciodată această meserie, aşa că s-a mutat la Budapesta unde a urmat, pe rând, Facultatea de Economii Bancare şi Şcoala de Asistent Regizor de Televiziune. Nici aceste domenii nu l-au atras, însă, destul. Drept urmare, a decis să facă, tot în capitala Ungariei, un curs de florar. Acolo a învăţat denumirile plantelor, cum se cultivă, cum se îngrijesc şi cum se oferă. Florar cu diplomă, s-a angajat în 1996 la o florărie din Budapesta, iar de atunci îşi câştigă existenţa doar din această meserie.

În buricul târgului

În 2007, Marius a decis să se întoarcă definitiv la Oradea, pentru că îşi dorea să-şi înceapă propria afacere. Când a aflat că micul chioşc de la colţul Primăriei era de vânzare n-a stat deloc pe gânduri: l-a cumpărat şi l-a transformat în deja cunoscuta florărie Florius Art. A început afacerea cu un singur angajat, iar acum are cinci...

"Specificul buchetelor noastre este simplitatea", povesteşte tânărul. Dând mereu întâietate florilor de sezon, Marius afirmă că doar le combină cât mai simplu, şi numai cu decoraţii naturale, cum sunt, de pildă, măcieşele. Nu prea foloseşte folii ori hârtii ca să îmbrace buchetele, fiind convins că florile sunt ele însele frumoase, fără să aibă nevoie de niciun artificiu.

Fără preferinţe

Mici şi cochete, buchetele realizate la Florius Art atrag tot mai mulţi muşterii. "Cam 90% din cumpărători sunt clienţi fideli, care au luat o dată de la noi, iar de atunci revin aici", spune florarul.

În cei şase ani de când face buchete, Marius a observat că şi gusturile orădenilor au evoluat. Dacă la deschiderea buticului oamenii îi cereau mai ales trandafiri ori gerbere, acum caută diversitate. "În ultimul timp nu ne prea cere nimeni o anumită floare, ci pur şi simplu iau unul din buchetele deja făcute", zice tânărul. Nici măcar cei care vor aranjamente pentru nunţi nu trebuie să-i dea indicaţii: "Se lasă pe mâna mea".

Când trebuie să facă un buchet la comandă, Marius întreabă doar în mâinile cui va ajunge şi dacă persoana respectivă are o floare preferată, iar apoi împleteşte buchetul aşa cum simte el că va reuşi să fie pe plac celui menit să-l primească.

Muzică nocturnă

Florius Art mai are o caracteristică aparte: pe timp de noapte, când florăria e închisă, din interior răsună, discret, acorduri de muzică simfonică. "Are un efect benefic asupra tuturor organismelor vii: oameni, plante, animale", explică Marius. În plus, recunoaşte el, l-au decis să păstreze acest obicei şi biletele pe care unii orădeni le-au lăsat pe ferestre, cu mesaje de mulţumire. "În alte dăţi, când treceam pe aici noaptea, am văzut oameni care pur şi simplu stăteau şi ascultau muzica", spune florarul.

Bucuros că afacerea înfloreşte şi că participă, indirect, la evenimentele speciale din vieţile a tot mai mulţi concitadini, Marius îşi mai doreşte un singur lucru: buticul său cu flori din centrul urbei să aibă viaţă lungă, chiar şi fără el, şi să rămână pe acelaşi loc şi peste 100 de ani, ca un nou simbol al oraşului.