Piaţa europeană a deşeurilor este în continuă mişcare: frecvent deşeurile sunt împărţite în noi categorii şi apar tehnici mai bune pentru managementul salubrităţii. 

Ca să răspundă cerinţelor legislative europene, dar mai ales ca să reducă tot mai mult cantitatea de deşeuri care ajunge la halda oraşului, Primăria Oradea şi principalii actori din salubritatea locală, operatorul de salubritate RER Vest şi administratorul depozitului ecologic şi al staţiei de sortare a reciclabilelor, Eco Bihor, au convenit să facă nişte "reglaje" în modul în care trebuie aruncate gunoaiele. Nu spectaculoase, dar esenţiale...

Verde = sticlă

Actualizarea tipurilor de deşeuri pentru fiecare dintre fracţiile care se colectează sau se vor colecta în Oradea face parte din procesul de modificare a regulamentului local de salubritate. Primăria lucrează la acest act normativ, care în curând ar putea fi supus dezbaterii publice şi apoi votului Consiliului Local.

Cert este că, începând din 3 iulie, sticlele vor fi colectate din poartă în poartă de la orădenii care stau la case. Borcanele şi sticlele, fără capace, vor putea fi aruncate în recipientele verzi de tip găleată distribuite gratuit fiecărui client persoană fizică al RER Vest. Capacele, în schimb, se aruncă printre deşeurile reciclabile, în sacul sau în pubela galbenă.

Orădenii care stau la bloc vor strânge în continuare sticlele şi borcanele în pubele verzi pe care le au în incintele de colectare. Atenţie, însă: nici în găleţi şi nici în pubele nu se poate arunca sticla din geamuri sau piese de veselă, indiferent dacă sunt sparte sau nu. Locul acestora este în pubela neagră, adică între deşeurile reziduale.

Albastru = hârtie şi carton

În prezent, proprietarii caselor colectează plasticul, metalul, hârtia şi cartonul în sacii galbeni sau în pubelele de aceeaşi culoare, dar tot din 3 iulie galbenul va fi culoarea dedicată exclusiv  ambalajelor din plastic şi metal. "Se vor arunca în sacii sau pubelele de culoare galbenă doar recipiente din plastic curate pentru băuturi, alimente sau detergenţi, pungi sau folii curate, dopuri din plastic, doze de spray goale, doze de băuturi strivite, ambalaje TetraPack, pahare de iaurt clătite, blistere şi folii de la medicamente goale", explică Laura Dărăban-Breb, purtătorul de cuvânt al RER Vest.

În schimb, începând din iulie orădenii de la case vor folosi saci albaştri pentru colectarea hârtiei şi a cartonului, cum ar fi ambalajele produselor alimentare sau cosmetice, cutii, maculatură, pungi din hârtie.

Maro = biodegradabil

În ce priveşte deşeurile biodegradabile, acestea se vor arunca în continuare în pubelele de culoare maro, dar această categorie s-a modificat puţin: sunt considerate deşeuri biodegradabile doar zaţul de cafea, resturile de legume şi fructe, proaspete sau gătite, resturile de ceai, cojile de nucă şi de ouă, rumeguşul, fânul şi paiele, frunzele şi crengile, respectiv iarba mărunţită şi resturile de pâine şi cereale.

Prin urmare, cenuşa nu mai poate ajunge în pubela maro, unde, de asemenea, nu trebuie aruncate nici resturile de blană sau păr de la animale. Motivul? Deşeurile biodegradabile sunt folosite la producerea de compost, care este un îngrăşământ natural, iar acest tip de resturi îi afectează calitatea.

Un aspect pe care orădenii nu trebuie să-l uite este că în pubela maro deşeurile se aruncă fără saci sau pungi din plastic. 

Se mai caută soluţii

Regulile de la case se vor aplica şi la mare parte din blocurile Oradiei. Administraţia orădeană a amplasat 95 de igluuri albastre pentru hârtie şi carton, lângă tot atâtea incinte de deşeuri din cartierele de blocuri. Astfel, orădenii care au aceste recipiente în apropiere sunt sfătuiţi să le folosească pentru depozitarea ambalajelor din hârtie. Restul orădenilor de la bloc vor arunca hârtia şi cartonul tot în containerele galbene de la ţarcuri, până când în oraş vor ajunge insulele digitalizate pentru colectarea deşeurilor, pe care Primăria le cumpără, pe bani europeni.

Ce rămâne după separarea deşeurilor, conform regulilor din Oradea, este considerat rest rezidual, care se aruncă în pubela neagră. "În această categorie intră părul şi blana, hainele, excrementele animalelor de companie, produsele de igienă folosite, carne şi produse de origine animală, cum ar fi laptele şi brânza, mucurile ţigărilor, conţinutul sacului de aspirator, periuţele de dinţi, cenuşa de la sobe, bureţii de vase sau jucăriile deteriorate din plastic, metal sau alt material", a explicat Laura Dărăban-Breb.

După cum se vede, colectarea separată pare complicată, dar în realitate doar răspunde întrebării: care deşeu poate fi refolosit şi care nu?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!