Sărbătorile au trecut, iar orădenii pot să scape, gratis, de brazii pe care i-au împodobit de Crăciun. Operatorul licenţiat de salubritate al municipiului, RER Ecologic Service, colectează gratuit pomii. Tot ce trebuie să facă cetăţenii este să lase brazii lângă pubele ori containere, nu în interiorul acestora!

"Îi rugăm să lase pomii de Crăciun în jurul containerelor ori incintelor, în locuri accesibile, de unde echipajele noastre îi vor colecta", spune directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban.

Dacă oamenii lasă brazii în recipiente, riscă să nu mai aibă unde arunca deşeurile, aşa că acestea vor ajunge pe străzi şi se vor împrăştia. De asemenea, este de preferat ca brazii să nu aibă agăţate pe crengi ambalaje de bomboane.

RER transportă brazii la depozitul ecologic al oraşului, administrat de firma Eco Bihor, unde sunt măcinaţi, după care resturile vegetale sunt puse la macerat. În final, acestea devin compost, adică un îngrăşământ agricol natural rezultat în urma fermentării.