Weekendul trecut, Mutu a bătut un ospătar într-un local din centrul Florenţei. Bărbatul lovit de român, Racaj Berat, are nevoie de 25 de zile de îngrijiri medicale, iar marţi a difuzat în presa italiană primele poze ale chipului său după incident.

"Mă simt dator să prezint opiniei publice urmările sălbaticei agresiuni din 23 octombrie", a afirmat ospătarul, prin intermediul avocatului. Luca Spaziani a mai spus că Berat a vrut să vadă toată lumea că nu minte şi că a fost rupt în bătaie de sportivul Fiorentinei.

Avocatul şi clientul său se declară totodată întristaţi de atitudinea lui Mutu care şi-a cerut scuze de la toată lumea, dar nu şi de la victimă.

Chelnerul în vârstă de 28 de ani din Kosovo a prezentat o plângere împotriva lui Adrian Mutu. Tânărul, care a fost externat din spitalul Santa Maria Nouva la câteva ore după incident, a suferit "o traumă contuzivă cranio-facială cu multiple escoriaţii, contuzii la torace şi abdomen şi o fractură de piramidă nazală".

Avocaţii lui Adrian Mutu spun că fotbalistul a lovit chelnerul după o serie de ofense xenofobe şi ameninţări. Se pare că ospătarul sârb l-a ameninţat pe Mutu că va avea soarta Maricicăi Hăhăianu, asistenta ucisă într-o staţie de metrou din Roma, după ce a fost lovită de un italian.

Cu toate acestea, fotbalistul român poate plăti scump pentru fapta sa. Mutu poate ajunge după gratii, iar clubul Fiorentina l-a ameninţat chiar cu excluderea din lot.