Polițiștii Punctului de trecere a frontierei Borș II au descoperit luni șase migranți, solicitanți de azil în România, care încercau să treacă ilegal granița în Ungaria, ascunși într-un automarfar. 

Potrivit unui comunicat transmis marți de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, cetățenii străini au fost prinși în jurul orei 10, când agenții de la Borș II au oprit la control, pe sensul de ieșire din țară, un polonez care conducea un automarfar Volvo cu o semiremorcă Krone, ambele înmatriculate în Polonia.

Actele prezentate polițiștilor arătau că acesta transporta granule de magneziu pe ruta Grecia – Polonia, dar în urma controlului specific, autoritățile au descoperit, ascunși în compartimentul marfă, șase cetățeni străini.

A fost vorba de cinci adulți şi un minor, cu vârste cuprinse între 15 și 27 de ani, toți din Afganistan, care erau solicitanți de azil în România, însă voiau să treacă ilegal granița, spre Ungaria.

În acest caz, agenții fac cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.