Asigurarea obligatorie a tuturor locuinţelor din România a devenit obligatorie. Costul unei asigurări este de 10 sau de 20 de euro pe an, în funcţie de materialul din care imobilul este construit. Perioada de graţie, în care proprietarii nu vor fi amendaţi dacă nu au semnat asigurarea, este de şase luni, după care aceştia, în lipsa asigurării, sunt pasibili de o amendă de până la 500 de lei.

"De mâine devine obligatorie asigurarea pentru locuinţe. Mâine va fi emisă prima poliţă de asigurare obligatorie pentru locuinţe. Cei prezenţi joi la conferinţă îşi vor putea face poliţă de asigurare", a declarat pentru Gândul Radu Popescu, consilier în cadrul Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).

El a precizat că şi clădirile din zonele inundabile vor trebui să fie asigurate. "Doar locuinţele din imobilele cu bulină roşie nu vor fi asigurate obligatoriu", a adăugat el.

Preţul unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei este de 10 euro pe an dacă imobilul este construit din cărămidă nearsă sau din chirpici şi de 20 de euro anual dacă imobilul are o structură de rezistenţă de beton armat sau lemn. Valoarea asigurată, suma de bani primită ca despăgubire de la asigurator este de 10.000, respectiv 20.000 de euro. Asigurarea obligatorie a locuinţei oferă protecţie în caz de inundaţii, alunecări de teren şi cutremure.

Oficialii PAID nu au anunţat încă ce se va întâmpla cu locuinţele în litigiu, dar, mai ales, cu cele pentru care nu s-a făcut succesiunea, proprietari figurând persoane decedate.

În momentul de faţă, se estimează că din cele opt milioane de locuinţe doar 20% sunt asigurate cu o poliţă facultativă. Proprietarii care deţin o astfel de poliţă sunt obligaţi, prin lege, să îşi procure la expirarea poliţei facultative şi una obligatorie. Asigurările facultative sunt de câteva zeci de ori mai scumpe decât cea obligatorie.

Asigurările obligatorii vor putea fi cumpărate de la companiile de asigurări care au semnat cu PAID: Astra, Uniqa, Platinum România, Groupama Asigurări, ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins (fostă Asitrans), Generali şi Grawe România.

Cele mai mari companii de asigurări din România, printre care se numără Allianz Ţiriac, Omniasig, Asirom sau BCR Asigurări, nu s-au implicat în această campanie.