Asociația ARK Oradea a anunțat miercuri seara că a depus oficial notificarea către Primărie pentru organizarea primului Marș Oradea Pride, programat pentru 26 iulie.
Potrivit reprezentanților asociației, notificarea a fost transmisă „în primul minut în care acest lucru era posibil”, pentru a preveni eventuale refuzuri similare celor din anii trecuți.
„Am depus notificarea pentru Marșul Oradea PRIDE către Primăria Oradea astăzi, 25 iunie 2025, în primul minut în care acest lucru era posibil”, a anunțat organizația pe rețelele sociale.
Refuzați în trecut
ARK susține că, din 2023, de când organizează evenimente publice pentru comunitatea LGBTQIA+ din Oradea, Primăria ar fi restricționat „în mod sistematic” accesul la drepturi fundamentale: „Din 2023, de când am început să organizăm evenimente publice pentru comunitatea LGBTQIA+ din Oradea, printre care și anualul Oradea PRIDE, Primăria Oradea ne-a restrâns în mod sistematic accesul la drepturi fundamentale precum libertatea de întrunire și libertatea de exprimare”.
Organizatorii reamintesc că, în 2024, autoritățile au refuzat să aprobe Oradea Pride Park într-un parc central din oraș, invocând existența unor cereri anterioare depuse „în majoritate de grupuri și organizații religioase”.
„Reamintim faptul că, în 2024, am solicitat Primăriei Oradea accesul la unul dintre cele 7 parcuri centrale ale Oradiei pentru Oradea PRIDE Park, un eveniment comunitar ce avea să includă ateliere educative, concerte și proiecții de film. Primăria Oradea ne-a respins solicitarea, invocând faptul că pentru toate spațiile publice pe care le solicitaserăm, fuseseră înregistrate și avizate alte cereri depuse anterior solicitării noastre, majoritatea pentru evenimente organizate de grupuri și organizații religioase.”
„Să respecte drepturile fundamentale”
Pentru a evita o situație similară, ARK a transmis notificarea pentru Marșul Pride 2025 cât mai prompt posibil, sperând că va fi aprobată desfășurarea evenimentului pe spațiul public din Oradea.
„Anul acesta, pentru a evita să ne găsim în aceeași situație ca în anii precedenți, am notificat astăzi, 25 iunie 2025, Primăria Oradea în legătură cu organizarea Marșului Oradea PRIDE 2025, în primul minut în care acest lucru era posibil, conform legislației naționale și reglementărilor locale.”
Organizația transmite un mesaj ferm administrației locale: „Ne așteptăm ca Primăria Oradea să respecte drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor și nu vom permite ca discriminarea instituțională să devină tradiție în orașul nostru. Pe 26 iulie vom fi în stradă pentru a ne apăra drepturile. Haide și tu alături de noi!”
O premieră pentru Oradea
Marșul Oradea Pride 2025 ar fi primul de acest fel organizat în oraș. Evenimentul este parte a celei de-a treia ediții Oradea Pride și este inițiat de ARK, o asociație care militează pentru drepturile comunității LGBTQIA+ din Bihor.
Organizatorii susțin că manifestația este mai mult decât un eveniment simbolic, ci un demers de afirmare și rezistență: „Un oraș modern, cu pretenții europene, nu poate cere fonduri UE și în același timp să ignore existența cetățenilor săi LGBTQIA+”.
În trecut, refuzurile Primăriei privind spațiile solicitate pentru evenimentele Pride au generat proteste și critici, culminând cu o scrisoare transmisă în aprilie 2025 comisarului european Piotr Serafin. ARK a acuzat atunci administrația locală de „obstrucționarea sistematică” a manifestărilor publice ale comunității și de „discriminare instituționalizată”.
Între timp, în spațiul public au reapărut tensiuni: AUR Bihor s-a opus marșului, iar o petiție online anti-Pride a adunat mii de semnături. În paralel, diverse culte religioase au început deja să rezerve spații publice pentru „evenimente culturale și religioase” ce ar urma să aibă loc în perioada verii.
Rămâne de văzut dacă Primăria Oradea va aproba notificarea ARK sau dacă se va repeta scenariul anilor trecuți.