Asociația Forța Fermierilor, cea mai nouă organizație din mediul asociativ agricol, solicită suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu un miliard de lei pentru acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020. În această perioadă, în care proiectului Legii Bugetului de Stat va intra în dezbatere publică, decidenții politici trebuie să înțeleagă că sectorul agroalimentar este una dintre puținele ramuri economice care vor putea asigura o creștere a PIB în 2021.
Fermierii României fac un apel către premierul Florin Cîțu pentru acordarea acestor despăgubiri de secetă, din bani publici, pentru că, la această oră, nu există un sistem de asigurări funcțional care să acopere aceste riscuri. Prin urmare, Asociația Forța Fermierilor consideră că acest sprijin de la buget este, de fapt, o investiție și nu o „pomană”, nu vorbim de un ajutor social.