Asociaţia Lindenfeld caută în această perioadă voluntari din Bihor care să-i ajute pe 70 de copii din trei centre de plasament din judeţ să scrie, să socotească sau să-i pregătească pentru examene.

ONG-ul, înființat în 2013, are ca obiectiv ajutorarea grupurilor vulnerabile ale societăţii să se integreze, iar din acest motiv a creat programul educaţional "Ajungem mari", extins la nivel naţional în 24 de judeţe ale ţării şi în Capitală, prin care o întreagă echipă încearcă să sprijine copiii instituţionalizaţi.

În Bihor asociaţia vrea să sprijine copii defavorizaţi din centrele din Oradea, Sâniob şi Sânnicolau Român.

"Cei mai mulţi copii instituţionalizaţi au mult de recuperat pe plan şcolar şi nu au încredere în forţele lor, că pot reuşi în viaţă sau trece un examen dificil. Căutăm oameni calzi, răbdători şi consecvenţi, care să le fie alături săptămânal şi să îi ajute, cu zâmbetul pe buze, prin metode interactive, să înveţe şi să prindă curaj", a spus Ana Cristache, coordonator naţional al programului "Ajungem mari".   

Persoanele dornice să se implice vor avea un modul de voluntariat care va dura 7 luni. Fiecare va lucra cu maximum 3 copii, într-o şedinţă săptămânală care va dura o oră şi jumătate.

Ei îi vor ajuta pe copii să scrie corect şi să socotească, să recupereze informaţiile pe care nu le-au înţeles la şcoală sau să se pregătească pentru examene (Evaluare Naţională sau Bacalaureat). De asemenea, ei pot susţine ateliere online de cultură generală sau dezvoltare personală şi pot deveni mentori pentru tinerii care se pregătesc pentru o viaţă independentă.

În urma unei selecții, voluntarii aleși vor participa la training-uri online despre lucrul cu copiii instituţionalizaţi, iar consilierii educaţionali îi vor sprijini pe parcurs să găsească metodele de predare atractive pentru copii. 

Doritorii se pot înscrie completând un formular online disponibil pe ajungemmari.ro, unde se găsesc şi mai multe detalii.

"Ajungem mari" a fost premiat la Gala Societăţii Civile 2020 la două categorii. Proiectul „Ajungem mari şi responsabili” a primit premiul I pentru cursurile de educaţie pentru sănătate, financiară, civică şi TIC, adaptate pentru copiii institutionalizaţi şi susţinute de voluntari pentru peste 800 de copii, iar proiectul "Dă-ţi pasiunea mai departe!" a câştigat premiul III la categoria „Programe pentru sprijinul oferit copiilor”.